Săptămâna trecută, una dintre maşinile folosite de angajaţii controversatului afacerist din Sântandrei, Mihai Borciu a fost incendiată. Au stropit-o cu benzină, i-au dat foc și apoi au fugit, dar substanţa a fost puţină, așa că incendiul a fost stins înainte să ajungă pompierii, distrugând doar o parte din plafon şi o aripă a autoturismului.
Atacatorul a stropit cu benzină maşina parcată în faţa vilei în care locuieşte familia Borciu, iar apoi a lăsat sticla cu combustibil, cu fitilul aprins, pe plafonul bolidului.
Cazul se află în ancheta Poliţiei Bihor. „În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Cercetările se desfăşoară sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru identificarea autorului și tragerea acestuia la răspundere penală", a declarat, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar şef Alina Fărcuţa.
100.000 de euro recompensă pentru a afla cine a pus focul
Într-un mail transmis redacţiei BIHOREANUL, Borciu spune că oferă „recompensă 100.000 euro oricui îmi oferă informaţii care duc la identificarea celui care a îndrăznit să atenteze la un bun de-al meu”, inclusiv a persoanei trimise să pună în executare comanda. „Îl asigur că nu va avea nicio repercusiune din partea mea sau a organelor de poliţie", adaugă afaceristul din Sântandrei.
În mesajul transmis redacției, Borciu a mai arătat că toate bunurile sale sunt asigurate şi va plăti uriaşa recompensă doar pentru că vrea să afle cine e "cel care a îndrăznit să creadă că-mi poate face rău", însă nu pentru că vrea răzbunare. „Nu trebuie să vă bat eu, că vă bate El. Cel care a gândit-o, nu va putea trăi cu gândul. Dacă nu va avea puterea să vină să-mi spună, se va spânzura ca Iuda", a transmis Borciu, lăsând să se înţeleagă că a apelat inclusiv la preoţi pentru a-l afla pe făptaş, şi nu e pentru prima oară.
„Data trecută am oprit preoţii din rugăciuni, pentru că mi s-a arătat că e un apropiat de-al meu, şi nu i-am vrut necaz în familie", a transmis Borciu, referindu-se la persoana de la care a pornit „incidentul meu cu naşu'” (n.r. - ex-consilierul local de Sântandrei Mihai Gabor, zis Grecu, cu care Borciu a avut mai multe confruntări).
„Dacă n-am dat curs când am aflat cine a început vorbele online, asta nu înseamnă că de data asta va rămâne aşa". „Până nu se va afla, preoţii nu se opresc, indiferent de ce necaz va apărea în familiile lor", avertizează Borciu.
Mesajul complet, AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News