Ulterior ședinței, prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a anunţat că s-a decis închiderea barurilor, cluburilor şi discotecilor din București.
Pe străzile din Centrul Vechi găsim numeroase localuri cu lacătul pe uşă. Altele au fost scoase la vânzare. Cătălin Mihu, proprietarul unui lanţ de șapte restaurante în Capitală, ne spune că anul acesta încasările i-au scăzut cu 70%, iar localul din Centrul Vechi nici nu l-a mai deschis.
„Dacă ne uităm la tot ce comunică autorităţile locale, adică staţi în casă, e rău, adică numai mesaje panicate şi de frică, automat oamenilor le este frică. S-a întâmplat că nu o dată, ci de nenumărate ori, clienţii să refuze să intre în restaurant. Acesta nu este un lucru normal”, spune Cătălin Mihu, potrivit Știrile PRO TV.
În toată ţara sunt 45 de mii de restaurante, iar 12 mii dintre ele sunt în Bucureşti.
DSP Ilfov propune închiderea restaurantelor, barurilor şi cafenelelor
Totodată, masca va fi obligatorie pe o rază de 100 de metri în jurul şcolilor.
Potrivit DSP, în judeţul Ilfov, 13 localităţi depăşesc pragul de 1,5 cazuri la mia de locuitori. Inclusiv Voluntariul, una dintre cele mai bogate şi mai dens populate zone de la marginea Capitalei.
DSP Ilfov propune închiderea restaurantelor, barurilor şi cafenelelor din aceste localităţi. Trei dintre ele: Berceni, Brăneşti şi Dascălu se aproapie de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, care, dacă este depăşit, poate duce la măsura carantinei în localitate şi închiderea şcolilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News