16 țări au primit deja banii din PNRR. Cehia are la dispoziție un miliard euro, România primește banii de la anul

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
comisia_eruropeana
comisia_eruropeana

 Şaisprezece state europene deja au trecut la faza de implementare a proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezi­lien­ţă (PNRR), Cehia, de exemplu, primind recent o tranşă de 950 mil. euro pentru a da drumul la investiţii.

„Suma reprezintă 13% din alocarea to­ta­lă acordată ţării în cadrul Facilităţii de Re­dre­sare şi Rezilienţă. Partea de prefi­nan­ţa­re va ajuta la împlementarea inves­ti­ţi­ilor şi re­for­melor cruciale incluse de Cehia în Planul său de Redresare şi Rezilienţă“, se ara­tă pe site-ul Comisiei Eu­ro­pene. Iar ca Cehia sunt alte 15 state care deja iau banii eu­ropeni puşi la dispoziţie, printre acestea nu­mărându-se Croaţia, Grecia şi Portugalia.

România nu va primi banii din PNRR anul acesta

 

În opinia specialiştilor consultaţi de ZF, este aproape imposibil pentru România să primească de anul acesta primele tranşe de bani europeni prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ţinând cont de criza internă actuală. În cazul banilor din PNRR există o condiţie esenţială pentru atra­gerea banilor şi anume faptul că inves­tiţiile trebuie terminate până în 2026. În acest moment, România este în plin haos politic, într-o criză sanitară devenită studiu de caz la nivel mondial şi dă semne că ar putea intra şi într-o criză energetică dacă va avea o iarnă complicată. Peste acestea se suprapune o birocraţie care este la rândul său o piedică privind accesarea la timp a banilor din PNRR.

„Sunt absolut convins de faptul că în cazul în care nu vom simplifica procedurile, nu vom schimba modul în care funcţionează astăzi autorizările din România, nu avem nicio şansă să atragem aceste sume din PNRR. De exemplu, foarte multe localităţi au probleme cu PUG-urile, cu PUZ-urile. Pen­tru a face o investiţie prima dată trebuie să ai un PUZ şi dacă pierzi 3-4 luni pentru au­torizarea acestuia la o instituţie decon­cen­trată, atunci nu mai ai nicio şansă ca într-un ter­men realist să faci un proiect“, a spus Antal Arpad, primarul din Sfântu Gheorghe, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel