20.000 de euro s-au făcut scrum. Banii erau averea de-o viaţă a bătrânului de 81 de ani. Şi-a incendiat singur economiile, din cauza unui proces pe care îl avea cu vecinii. Apoi, bărbatul a dat foc şi grajdului.
Bărbatul locuieşte singur în gospodăria din Albeștii de Muscel şi nu are moştenitori. Localnicii au văzut flăcările şi au sunat la pompieri.
„Ne-am deplasat la locul intervenţiei, cu 2 autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD. Sosiţi la locul evenimentului, am constatat că arde acoperişul unui grajd, pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi, existând posibilitatea propagării la anexele şi locuinţele învecinate”, a precizat Adrian Nicolae, ISU Argeş, potrivit Observator.
Bătrânul s-a ales cu arsuri la un picior
În urma incidentului, bătrânul s-a ales cu arsuri de gradul doi şi a fost preluat de medici.
„Dânsul e puţin afectat la un picior, atunci când a incendiat. Merge la spital şi sperăm să-l ducem la un spital de psihiatrie să-l tratăm şi să revină sănătos”, a spus Ionel Solomon, primar Albeștii de Muscel.
În localitate, bătrânul este cunoscut că ar avea afecţiuni psihice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News