20 de genți de lux, de peste 500 000 de euro, furate dintr-un apartament din Germania 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Jaf de răsunet, în Germania. Un apartament a fost "golit" de gențile de lux aflate în interior. 

Un jaf spectaculos a avut loc sâmbătă, într-un apartament din cartierul Nymphenburg din München, unde hoții au reușit să sustragă aproape 20 de genți de lux, a căror valoare totală este estimată la 500.000 de euro. Autoritățile sunt în alertă și solicită sprijinul cetățenilor pentru a-i identifica pe făptași.

Un furt bine planificat și executat cu precizie

Potrivit informațiilor oferite de poliția din München, infractorii au escaladat un gard pentru a ajunge pe proprietate, apoi au forțat ușa curții folosind o unealtă specială. După ce au pătruns în interior, aceștia au plecat cu un număr impresionant de genți de lux, însă nu au fost dezvăluite mărcile sau modelele exacte. Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii de la secția 53 încearcă să stabilească traseul hoților și să obțină detalii care să îi conducă la suspecți.

Incidentul a avut loc sâmbătă, între orele 12:30 și 19:00, într-un apartament situat la parterul unui bloc de locuințe. Chiar dacă valoarea prăzii este impresionantă, poliția a precizat că victima nu este o personalitate cunoscută din München, ceea ce sugerează că hoții fie aveau informații despre colecția de lux din apartament, fie au acționat la întâmplare, dar cu o metodă bine pusă la punct.

Poliția cere ajutorul martorilor

Autoritățile au lansat un apel public pentru orice persoană care ar fi putut observa mișcări suspecte în zona Südliche Auffahrtsallee, Prinzenstraße sau Romanstraße în intervalul menționat. Oricine are informații relevante este rugat să contacteze poliția din München la numărul de telefon 089/29100.

Un caz similar zguduia Münchenul anul trecut

Jaful din Nymphenburg amintește de un alt furt spectaculos petrecut anul trecut în Bogenhausen, un alt cartier exclusivist al orașului. Atunci, hoții au intrat în casa fiicei unui milionar și au sustras 25 de genți de lux, estimate la 640.000 de euro. Spre deosebire de cazul actual, acea spargere s-a încheiat cu succes pentru anchetatori, grație unui detaliu surprinzător: victima, o influenceriță cunoscută pentru colecția sa de accesorii scumpe, și-a lăsat căștile de telefon într-una dintre gențile furate. Folosind funcția de localizare de pe telefon, tânăra a ajutat poliția să urmărească traseul hoților până la o pensiune din Ingolstadt, unde au fost prinși trei suspecți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel