Pe 15 decembrie, zeci de timișoreni s-au adunat în fața bisericii reformate pentru a-l proteja pe pastorul protestant Lazlo Tőkés, mutat forțat la o parohie în Bihor, după ce criticase regimul comunist. O zi mai târziu, pe 16 decembrie, începea la Timişoara revoluţia care a dus la căderea comunismului în România.
"E un început în tot sfârșitul. Timișoara e acum numele orașului românesc scris și pronunțat în toate limbile pământului. Timișorenii au ieșit în stradă pentru a le reaminti românilor și opiniei publice internaționale că e nevoie și în România de schimbările radicale care s-au produs în celelalte țări comuniste", spunea Neculai Constantin Munteanu acum 29 de ani, de la microfonul Actualității românești, emisiunea de la Radio Europa Liberă de la care se informau românii. În 16 decembrie, la ora 14.00, s-a scandat „Jos Ceauşescu!” şi „Libertate!”, așa cum apare în Registrul Serviciului de Filaj al Securităţii Timiş. În câteva ore, protestul a cuprins tot orașul, coloane de timișoreni mărșăluind spre centru, în condițiile în care transportul în comun fusese oprit. Seara, miliţia a trimis două plutoane de scutieri să elibereze strada. A urmat o săptămână de coșmar, cu morți și răniți. În numele libertății. Lor le suntem încă datori!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News