56 de migranţi au fost descoperiţi într-un TIR, un microbuz şi portbagajul unei maşini, la frontieră

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit 56 de migranţi din Siria, Irak, Bangladesh şi India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR, un microbuz şi portbagajul unei maşini, verificate în Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I şi Nădlac II.

La PTF Nădlac II, într-un TIR verificat miercuri dimineaţă, condus de un român, au fost descoperiţi 45 de migranţi. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, electrocasnice pentru o societate comercială din Italia.

"În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 45 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din India şi Bangladesh, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, majoritatea solicitanţi de azil în România", a informat Poliţia de Frontieră Arad.

Într-un microbuz condus de un bulgar, verificat la ieşirea din ţară prin PTF Nădlac I, au fost găsiţi, ascunşi într-un locaş special amenajat, alţi zece migranţi, din Siria, care au vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani.

De asemenea, tot Nădlac I, în portbagajul unei maşini conduse de un român, a fost găsit ascuns un irakian în vârstă de 28 de ani.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări. 

Șofer român, urmărit ca-n filme de polițiști

 

Patrulele de poliție au reținut un cetățean român, acuzat că a ajutat mai mulți migranții să treacă, ilegali, frontiera.

Vehiculul, înmatriculat în Austria, a fost oprit de patrulele poliției din Ungaria, în cooperare cu colegii lor austrieci la 1 ianuarie 2022 la ora 20:50 în Szeged-Szőreg. Automobilul a fost tras pe dreapta după ce oamenii legii l-au urmărit în trafic mai mulți kilometri.

Pe lângă șoferul român, în autoturism se mai aflau patru migranți, care s-au declarat cetățeni somalezi, dar nu au putut face dovada credibilă a identității lor sau a șederii legale în Ungaria, transmite poliția ungară,pe pagina sa de internet police.hu.

Polițiștii l-au reținut pe șoferul român, în vârstă de 26 de ani, care este urmărit penal pentru suspiciunea de trafic de persoane. La rândul lor, după ce au fost audiați, migranții au fost escortați înapoi la frontiera de securitate temporară, în conformitate cu legislația maghiară în vigoare

Traficul de ființe umane se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani într-un caz standard și de la cinci la cincisprezece ani într-un caz calificat în Ungaria. Organizatorul sau autorul unei infracțiuni poate fi condamnat de la zece până la douăzeci de ani de închisoare.

Un caz similar a avut loc pe 21 decembrie. Procuratura Generală a județului Csongrád-Csanád a propus arestarea a trei români (un bărbat și două femei), care, pe data de 16 decembrie 2021, au ajutat 26 de persoane să treacă ilegal frontiera.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel