600 de jucători de tenis și oficiali de la Australian Open, izolați. Un angajat din hotel are COVID

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Tenis: Nadal şi Djokovic, calificaţi fără probleme în turul al treilea la Roland Garros / sursa foto: Flickr.com
Tenis: Nadal şi Djokovic, calificaţi fără probleme în turul al treilea la Roland Garros / sursa foto: Flickr.com

Aproape 600 de persoane, jucători, oficiali și personal de asistență de la Australian Open, vor intra în izolare după ce un angajat de la unul dintre hotelurile de carantină ale evenimentului a fost testat pozitiv la coronavirus, a anunțat, miercuri, BBC Sports.

Jocurile de joi, de la cele șase evenimente de încălzire de la Melbourne Park, vor fi afectate de această situație, a declarat pentru BBC premierul statului Victoria, Andrew Andrews.

Acesta a mai completat totuși că: „În acest moment nu există niciun impact asupra turneului propriu-zis”, referindu-se la probabilitatea ca cei izolați miercuri să nu poată participa la Australian Open.

Aceștia vor fi liberi să revină în competiție după un test negativ.

Australian Open începe luni, după ce fusese amânat trei săptămâni, pentru a permite jucătorilor să petreacă în izolare cele 14 zile impuse de autoritățile locale.

Un angajat al hotelului Grand Hyatt, din districtul central de afaceri din Melbourne, a fost testat pozitiv la Covid-19, existând suspiciuni că este vorba despre tulpina britanică a virusului.

Acesta este unul dintre hotelurile în care o parte dintre cei 1.000 de jucători și oficiali au petrecut perioada de carantină de 14 zile, la sosirea în Australia.

 

„Contacte ocazionale” ale bărbatului

 

Cele 500-600 de persone izolate sunt considerate a fi „contacte ocazionale” ale bărbatului, în consecință „nu este nevoie ca oamenii să fie panicați sau alarmați", a mai spus Andrews, care a anunțat că statul Victoria va reveni la unele restricții, inclusiv măști care trebuie purtate în interior.

Australia a impus unele dintre cele mai dure restricții din lume în ultimul an, în încercarea de a suprima coronavirusul. Luni decontroale stricte la frontieră, atât pe plan internațional, cât și pe plan intern, au contribuit la limitarea cazurilor Covid-19 la mai puțin de 29.000 și a deceselor la mai puțin de 1.000.

Întrebat despre Australian Open, Andrews a adăugat: „Avem un caz și decizia a fost luată: evenimentul va continua săptămâna viitoare”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel