Potrivit Poliției de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai, din județul Bihor, s-au prezentat pe sensul de intrare în țară opt români care călătoreau în două mașini înmatriculate în România.
Aceștia au prezentat, pentru exceptarea de la măsura carantinării, contracte simplificate de muncă emise de un angajator din Ungaria, specifice lucrătorilor transfrontalieri.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că documentele sunt false. Polițiștii au stabili că persoanele se întorceau din Danemarca, neavând calitatea de lucrător transfrontalier.
Au prezentat la frontieră contracte de muncă false
Cei opt români sunt cercetați pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Doar sâmbătă, 11 decembrie, la intrarea în țară prin punctul de frontieră Nădlac II, au fost depistate și carantinate 1.400 de persoane, conform celor de la DSP Arad, în doar opt ore.
Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Arad ne atenționează că, în ajun de sărbători, aglomerarea la intrarea în țară pe cale terestră va fi mare, iar limitele fizice și morale nu lipsesc nici personalului de la vamă, fiind și ei oameni în așteptarea unor Sărbători liniștite.
Singura ieșire din situație rămâne cea de a ne vaccina. „Ieri la intrarea în țară doar pe Nădlac 2, în 8 ore, 1400 persoane carantinate de DSP Arad. Multe reclamații, mulți cetățeni nu cunosc noile măsuri la intrarea în țară, oboseală, stres și multe probleme de ambele părți. Personalul nostru este epuizat, suntem de doi ani în vamă 24/24 și gestionăm alături de Poliția de Frontieră, STS și Jandarmerie cea mai mare poartă de intrare în țară terestră.
Au și colegele noastre limitele lor fizice, majoritatea sunt femei și încasează toate nemulțumirile din toate județele țării. Sper ca toți să avem „Sărbători Liniștite”. Vom avea un decembrie aglomerat la graniță.Vaccinați-vă, este singura șansă să evităm aceste situații și să ne întoarcem la normalitate!”, au transmis reprezentanții DSP Arad, scrie glsa.ro.
Au intrat în vigoare noile reguli pentru românii care vin în țară, pentru sărbători. Cine nu stă în carantină
Noile reguli pentru românii care se întorc în țară intră în vigoare vineri. Persoanele nevaccinate vor intra în carantină. Durata acesteia se va reduce doar prin prezentarea unui test PCR negativ, făcut înainte de revenirea în țară. Testul va fi obligatoriu pentru cei care vin din țări din afara Uniunii Europene.
Mulți dintre românii care au ajuns vineri la vama Borș nu aveau nici test anti-COVID, nici nu erau vaccinați, așa că trebuie să intre în carantină. Oamenii erau nemulțumiți de aceste măsuri, motivând că au venit doar pentru câteva zile, pentru sărbători, relatează corespondentul Digi24.
Noile reguli de carantină pentru cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terțe sunt stabilite în funcție de riscul de infectare și se aplică până pe 8 ianuarie 2022.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News