"Arată reclamanta că dreptul său de cetăţean cu drept de vot a fost vătămat prin Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024, pentru că votul său valabil exprimat în turul I din data de 24 noiembrie 2024 a fost anulat, fiind implicată şi expres votul în turul II-lea din 6 decembrie 2024, prin aplicarea ştampilei „votat” pe unul din cei doi candidaţi care fuseseră validaţi prin Hotărârea CCR nr. 31, ca şi cum ar fi fost cetăţean lipsit de drepturile electorale, desi nu este în ipoteza prevăzută de art. 36 alin. (2) din Constituţia României, iar art. 53 alin. (1) din Constituţia României ca restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi se poate face numai prin lege.
Susţine reclamanta că, în mod indirect şi ilegal, prin Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024, a cărei anulare o solicită, a fost încălcată, împreună cu toji cetăţenii români cu drept de vot, în categoria prevăzută de art. 36 alin. (2) din Constituţia României, adică în categoria deliberilor sau alienaţilor mintal, puşilor sub interdicţie sau condamnaţilor la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre definitivă, fiind batjocoriţi, înjositi, umiliţi, ca persoane care nu merit să- şi exercite dreptul de vot.
Aşadar, arătă reclamanta că nu numai că i s-a restrâns, acesteia şi celorlalti cetăţeni cu drept de vot, dreptul fundamental de a alege unul dintre cei doi candidaţi validaţi prin Hotărârea CCR nr. 31 din 2 decembrie 2024, prin hotărârea ilegală a CCR şi nu prin lege, dar practic acest drept s-a anulat definitiv pentru aceştia.
Totodată, susţine reclamanta, prin Hotărârea căreia anulare o solicită, a fost adusă atingere şi interesului legitim public, întrucât această hotărâre a împins România în afara ordinii de drept şi a democraţiei constituţionale, dreptul de vot al tuturor cetăţenilor români înscrişi în lista electorală permanentă a cetăţenilor români fiind pusă sub semnul incertitudinii totale. Statul Român nu are un Preşedinte ales, deşi mandatul Preşedintelui anterior s-a încheiat la data de 21 decembrie 2024, prin ajungerea la finalul duratei de 5 ani de la depunerea jurământului.
Arată reclamanta că hotărârile Curţii Constituţionale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţia României şi orice altă hotărâre a Curtea Constituţională în materiile prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. B din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii constituţionale pot fi supuse controlului contenciosului administrativ.
Într-adevăr art. 11 alin. (3) teza finală din Legea nr. 47/1992 prevede că „hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”, dar acest lucru nu înseamnă că ele nu pot fi atacate în contencios administrativ, întrucât general obligatorii nu este sinonim cu definitiv. Potrivit DEX al limbii române, „obligatoriu” înseamnă „care trebuie urmat în mod obligatoriu”, iar „definitiv” înseamnă „care nu mai e supus modificărilor, stabil pentu totdeauna”. Numai în materie jurisdicţională o hotărâre este definitivă dacă nu este supusă nici unei căi de atac.
Arată reclamanta că Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024 nu este un act emis în exerciţiul constituţional, pentru că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit d) şi e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Curtea Constituţională nu a urmat o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii şi asigurării dreptului la apărare, ci s-a întrunit în şedinţă publicată fără a da publicităţii un comunicat, nu a asigurat dreptul la apărare, nici pe cel al cetăţenilor cu drept de vot şi nici pe cel candidat; pur şi simplu a anulat votul exprimat în turul I şi s-a interzis să exprime votul în turul al II-lea, absolut arbitrar, cu încălcarea Constituţiei României, a Legii nr.47/1992 şi a Legii nr. 370/2004, dar şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Cartei Drepturilor Fundamentale UE.
Susţine reclamanta că, prin abuz de putere, CCR a consemnat, la finalul actului administrativ normativ, intitulat Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, că această „hotărâre” ar fi definitivă, întrucât nici în Constituţia României, nici în Legea nr.47/1992 şi nici în Legea nr.370/2004 nu se prevede că vreo hotărâre emisă de Curtea Constituţională ar fi definitivă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la probe, arată că nu se opune înscrisurile depuse la dosar.
În baza art. 255 alin. (1) şi art. 258 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă, pertinentă şi concludentă în soluţionarea cauzei.
NEfiind alte cereri de formulat, exceptii invocate şi probe de administrat, în baza art. 392 Cod procedură civilă, Curtea constată cauză în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri, cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării actului şi asupra capătului de cerere privind anularea actului contestat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea ambelor capete de cerere.
Curtea reţine cauză în pronunţare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.04.2025 sub nr. 301/42/2025, reclamanta Popescu Gheorghiţă, în contradictoriu cu pârâta Curtea Constituţională a României, solicită:
1. Suspendarea executării actului administrativ unilateral normativ intitulat Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024 până la soluţionarea definitivă a capătului 2 de cerere;
2. Anularea Hotărârii CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024;
3. Obligarea fără plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii formulate, reclamanta susţine, în prealabil, că are dreptul de a se adresa în față unei instanțe judecătorești pentru apărarea dreptului fundamental de a alege, drept prevăzut de art. 36 alin. (1) din Constituția României, art. 40 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE şi art. 3 din Protocolul Adițional CEDO.
Arată că dreptul de a se adresa instanței de contencios administrativ cu acțiune împotriva actului administrativ normativ intitulat Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, se bazează pe: - art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; - art. 21, art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituția României; - art. 47 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a UE, care prevede că orice persoană ale cărei drepturi şi libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale eficientă în fața unei instanțe judecătorești; - art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Susţine reclamanta că Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024 este un act administrativ normativ, asa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit c) din Legea nr. 554/2004, respectiv: este un act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării şi executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Curtea Constituțională a României este o autoritate publică, iar Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024 a fost dată, asa cum se arată în chiar cuprinsul hotărârii, în paragraful 3, în aplicarea legii, respectiv art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi art. 3 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi a produs efecte juridice, întrerupând în mod expres procedura de votare pentru turul al II-lea al alegerilor prezidențiale şi impedicând cetățenii români cu drept de vot, printre care se numără şi reclamanta, să- şi exercite acest drept fundamental prevăzut în art. 36 alin. (1) din Constituția României.
Mai arată reclamanta că Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024 nu se află între actele administrative exceptate de la contencios administrativ, prevăzute de art. 5 din Legea nr. 554/2004. Astfel, hotărârea atacată nu priveşte relaţia dintre Curtea Constituțională şi Parlamentul României, nu este un act de comandament cu caracter militar şi pentru modificarea sau desființarea acesteia hotărâri nu există o altă procedură judecătorească prevăzută de vreo lege organică.
Aşadar, susţine reclamanta că procedura judiciară prevăzută de orice lege organică administrativă este aceea în contencios administrativ. Dreptul persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ, de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi de anulare a actului este prevăzut de
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
