A curs cu mesaje din partea artiștilor, dar și a politicienilor, după moartea lui Nicu Covaci

Alexandra Curtache |
Data actualizării: | Data publicării:
Nicu Covaci, liderul formației Phoenix, a fost înmormântat la Cimitirul Eroilor din Timișoara / Foto: Facebook
Nicu Covaci, liderul formației Phoenix, a fost înmormântat la Cimitirul Eroilor din Timișoara / Foto: Facebook

Numeroși artiști, dar și politicinei au reacționat pe rețelele sociale după moartea fondatorului trupei Phoenix, Nicu Covaci. Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Ţîndărică, Nelu Dumitrescu, Nicu Alifantis, cât și Nicolae Ciucă, George Simion, Marcel Ciolacu și Mircea Geoană au urat familiei condoleanțe, în urma pierderii.

Vineri seara, la vârsta de 77 de ani, s-a stins din viață Nicu Covaci, liderul și fondatorul legendarei trupe Phoenix. Vestea tragică a provocat un val de reacții emoționante din partea artiștilor și politicienilor, care și-au exprimat condoleanțele și respectul față de contribuția sa imensă la muzica românească.

Nicu Covaci a fost supus în primăvara acestui an unei operații pe creier la Spitalul Județean din Timișoara, după ce analizele medicale au dezvăluit prezența unei tumori. Cu toate acestea, starea sa de sănătate s-a deteriorat treptat, culminând cu decesul său.

Imediat după anunțul tragic, o avalanșă de mesaje de condoleanțe a inundat rețelele sociale, venind atât din partea colegilor de breaslă ai artistului, cât și din partea politicienilor.

 

Reacțiile artiștilor

 

Mircea Baniciu, fost coleg în trupa Phoenix, a fost printre primii care și-au exprimat regretul pe Facebook: „Drum lin Nicu Covaci! Regrete imense!”. Emoționant și profund, mesajul lui Baniciu a subliniat legătura strânsă dintre cei doi și impactul pierderii.

Ovidiu Lipan Ţîndărică, fost membru al trupei Phoenix, a evidențiat importanța moștenirii muzicale a lui Nicu Covaci: „Drum în lumină, Nicu Covaci! Dragul meu prieten, ai lăsat o moştenire muzicală extrem de importantă pentru rock-ul românesc!”.

Nelu Dumitrescu, toboșarul trupei, a subliniat importanța artistică a lui Covaci: „Drum lin, Nicu Covaci! Ai fost și vei rămâne o sursă de inspirație, un mare artist și un prieten drag!”. 

Tudor Chirilă a marcat acest trist moment cu versurile din emblematica melodie „Fie să renască”.

Liderul formației Trooper, Alin Dincă, și-a exprimat de asemenea durerea și recunoștința: „Drum lin, Nicu! Mulțumesc pentru tot! Rămâne în urmă iubirea și prietenia! Te iubim până la cer și înapoi! Fie să renască!”. Aceste cuvinte au captat perfect sentimentul de pierdere resimțit de comunitatea muzicală.

Maria Gheorghiu, cântăreață de folk, a transmis un mesaj de regret profund: „De data asta chiar e adevărat... Dumnezeu să te odihnească în pacea Lui, Nicu... Ce greu ne va fi să vorbim despre tine la timpul trecut. Câtă nemurire însă în tot ce ne-ai lăsat moştenire... Pentru tot ce ai fost, pentru tot ce eşti şi pentru tot ce vei rămâne în eternitatea clipelor, mulţumim adânc....”.

Nicu Alifantis a scris simplu și direct: „Ne-a părăsit Nicu Covaci. Dumnezeu să-l odihnească!”.

De asemenea, membrii trupei Holograf au postat un mesaj emoționant: „Când legendele se sting, oamenii devin nemuritori. Drum lin Nicu Covaci!”

 

Politicienii au reacționat și ei la această veste tristă

 

Nicolae Ciucă, George Simion, Mircea Geoană și Marcel Ciolacu au postat mesaje pe rețelele sociale.

Nicolae Ciucă a transmis un mesaj scurt și direct: „Drum lin către stele, Nicu Covaci!”.

George Simion a postat o poză în care dădea mâna cu Nicu Covaci, însoțită de un mesaj scurt: „România din ceruri e mai bogată… Dumnezeu să te așeze în ceata drepților, Nicu Covaci!”.

Marcel Ciolacu a ales să-și înceapă mesajul cu versuri de la Phoenix: „Apus peste apus Ce iute trece timpul Și zorile s-au dus Ce rece bate vântul! Dumnezeu să îl odihnească în pace pe marele Nicu Covaci. Mulțumesc! Phoenix a fost și tinerețea mea”.

Mircea Geoană a scris: „Freamătul apelor și foșnetul codrilor să te însoțească mereu! Drum lin, Nicu Covaci!”, mesajul fiind inspirat de versurile trupei Phoenix.

Moartea lui Nicu Covaci a generat o avalanșă de mesaje de condoleanțe și respect, subliniind impactul pe care l-a avut asupra muzicii românești și asupra celor care l-au cunoscut și iubit. Fondatorul trupei Phoenix va rămâne o figură legendară, a cărei moștenire muzicală va dăinui peste generații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel