A izbit mașina de peretele unei case apoi a fugit. Polițiștii, șocați de ce a lăsat șoferul în urma lui, în mașină

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

O locuință din comuna Feldru a fost avariată de un șofer care, puțin după miezul nopții de sâmbătă spre duminică, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în gard, pe care l-a rupt, și apoi în peretele casei.

Localnicii au fost șocați când au văzut de dimineață mașina oprită în zidul imobilului și au anunțat autoritățile. Polițiștii l-au identificat pe șofer și au aflat că în autovehicul se mai afla și o femeie cu un copil pe care acesta i-a abandonat.

Oamenii legii spun că, cel mai probabil, mașina era împrumutată, iar șoferul a pierdut controlul volanului. Cercetările continuă pentru a afla și dacă șoferul consumase substanțe interzise, potrivit Realitatea PLUS.

La locul accidentului, Secția de Pompieri Năsăud nu a găsit persoane blocate, a informat ISU.

Fostul primar al comunei Feldru, Ștefan Sîngeorzan, a postat însă două fotografii și a scris: ”Azi noapte, un inconștient, înțeleg din Bistrița, umbla hai-hui pe ulițele din Feldru. A ieșit de pe Hești și a intrat în casa oamenilor, ba mai avea în mașină și o femeie cu un copil, pe care i-a abandonat, a fugit de la fața locului”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel