Un mesaj emoționant primit de un antreprenor din județul Argeș a atras atenția în mediul online, după ce acesta a relatat experiența unui nou angajat în vârstă de 60 de ani, care a izbucnit în plâns la aflarea veștii că a fost acceptat. Povestea, publicată pe rețelele de socializare, a devenit rapid virală.
Potrivit postării patronului, bărbatul fusese convocat pentru un interviu în urma selecției CV-urilor pentru un post în cadrul unei firme din domeniul producției de ambalaje. După evaluare, candidatul a fost acceptat. Reacția acestuia, însă, a fost una neașteptată: cu lacrimi în ochi, bărbatul i-a mărturisit că nu mai credea că va reuși să se angajeze din nou, după ani întregi în care fusese respins sistematic din cauza vârstei.
Patronul spune că se găsesc tot mai greu oameni cu experiență, care să știe meserie
„Mi-a spus că se simțea deja exclus din societate și că nici măcar nu mai trimitea CV-uri cu speranța că va fi chemat la interviu”, a declarat antreprenorul, care a ales să împărtășească experiența pe pagina sa de Facebook. În mesajul trimis ulterior de angajat, acesta își exprimă profunda recunoștință pentru oportunitatea primită.
"După atâtea refuzuri, vestea că am fost acceptat m-a doborât, în cel mai bun sens al cuvântului. Simțeam că nu mai contez pentru nimeni, că experiența mea nu mai are nicio valoare. Telefonul de confirmare a fost, pentru mine, o mare bucurie”, a transmis bărbatul în mesajul adresat conducerii firmei.
Angajatorul a adăugat că experiența l-a făcut să se gândească la metodele de selecție în cadrul companiilor și asupra modului în care vârsta este adesea percepută ca un obstacol, în ciuda experienței pe care o au muncitorii ajunși la o anumită vârstă. „Este nedrept ca niște oameni care au muncit zeci de ani să fie puși la colț doar pentru că au trecut de o anumită vârstă. Față de ce tineri, au experiență și seriozitate, – toate sunt atuuri pe care mulți dintre noi le ignorăm”, a mai scris antreprenorul.
Eurostat: Rată mică de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor cu vârste între 55 și 64 de ani
În România, persoanele de peste 50 de ani își găsesc tot mai greu de lucru. Potrivit datelor furnizate de Eurostat, rata de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor cu vârste între 55 și 64 de ani este semnificativ mai mică în România comparativ cu media Uniunii Europene, iar prejudecățile legate de capacitatea de adaptare și productivitatea acestor angajați continuă să fie o piedică reală în calea accesului la locuri de muncă.
Povestea bărbatului din Argeș a fost distribuită pe Facebook, iar patronul spune că firma sa are doar de câștigat.
"Nu i-am făcut un favor, firma mea are de câștigat. Avem multe de învățat de la oameni ca el”, a mai scris acesta.
-----------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News