Un număr de 40.000 de polițiști au fost mobilizați pentru a face față acestei noi valuri de violențe, survenite în urma decesului unui băiat de 17 ani, împușcat de poliție după ce a refuzat să se oprească la un control de trafic.
De această dată, este surprinzător profilul celor implicați în aceste acte de violență: tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani care s-au organizat prin intermediul rețelelor sociale. Întâlnirile lor sunt sporadice, iar persoanele comunică și se adună pentru a se îndrepta către anumite obiective, unde încep să distrugă și să incendieze, așa cum a transmis corespondentul TVR din Franța, Mihaela Antoche.
În noaptea de joi spre vineri, mai multe magazine de lux și magazine cu articole sportive din Paris au fost vandalizate și jefuite. Vitrine au fost sparte, iar mașini au fost incendiate.
La Marsilia, o bibliotecă a fost incendiată și mai multe magazine au fost distruse.
La Nanterre, au avut loc numeroase confruntări, iar sediul unei bănci a fost incendiat, iar flăcările s-au răspândit către apartamente.
La Clichy-sous-Bois, fațada primăriei a fost incendiată.
În suburbiile pariziene au avut loc multe acte de violență, iar peste 450 de persoane au fost reținute pe întreg teritoriul, dintre care mai mult de jumătate în zona Parisului și suburbii. Numai în Paris, au fost reținute 14 persoane, iar la Marsilia, 25.
Peste 40.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați suplimentar
Peste 40.000 de polițiști și jandarmi au fost mobilizați suplimentar în Franța pentru a asigura securitatea în noaptea precedentă, însă s-au dovedit insuficienți. Multe comisariate au reclamat lipsa de personal și mijloace. Peste 5.000 de forțe de ordine au fost dislocate doar în regiunea pariziană, scrie publicația Liberation.
Joi, câteva sute de persoane s-au adunat la Nanterre într-un marș organizat de familia băiatului de 17 ani, în memoria sa, după ce a fost împușcat de un polițist în urma refuzului de a se opri pentru un control. Participanții, îmbrăcați în alb, au cerut "Justiție pentru Nahel". Marșul a început în mod pașnic și s-a încheiat cu ciocniri între participanți și forțele de ordine.
Procurorul din Nanterre a anunțat că polițistul se află în arest preventiv în urma investigațiilor legate de circumstanțele în care arma a fost folosită. El este anchetat pentru omucidere intenționată.
Pe baza anchetei și a elementelor strânse, instanța consideră că nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru utilizarea armei.
O altă anchetă va clarifica traseul băiatului, cunoscut forțelor de poliție pentru încălcări repetate ale regulilor de circulație. A treia persoană care se afla în mașină este în continuare căutată.
Autoritățile locale au luat mai multe măsuri în contextul violențelor din ultimele nopți. Tramvaiele și autobuzele nu au circulat după ora 21:00 în regiunea pariziană. A fost impusă o carantină de noapte, interzicându-se circulația persoanelor între orele 21:00 și luni dimineața în mai multe localități.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News