A. Zegrean: Sesizarea lui Iordache, informă. Dacă CCR acceptă, le face un cadou corupţilor

Andreea Cosma |
Data publicării:

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a vorbit despre mult aşteptata decizie a CCR de mâine, privind completurile de trei.

Augustin Zegrean susţine că Florin Iordache nu era îndreptăţit să sesizeze CCR, din momment ce nu există un conflict constituţional în cazul formării completurilor de trei.

"Am spus de la început, când s-a vorbit despre asta, că nu există un conflict de natură constituţională aici. Şi mai mult decât atât, sesizarea este informă, pentru că este făcută de un om care nu are calitatea să o facă. Conform Constituţiei, astfel de sesizări pot fi făcute numai de preşedintele Camerei Deputaţilor sau de către preşedintele Senatului, preşedintele Înaltei Curţi şi preşedintele României. Deci domnul Iordache, cel care a făcut această sesizare, nu avea caltiatea să o facă. Eu cred că mâine se va respinge fără niciun fel de cercetare această sesizare pentru că aşa puteam să o fac şi eu", a declarat fostul șef al CCR, la Realitatea TV.

Augustin Zegrean a mai precizat că nici nu există judecători specializaţi în dosare de corupţie.

"Nu sunt judecători care să fi făcut o şcoală specială pentru a judeca cauze de corupţie. Sunt judecători de la secţia penală care, oricare dintre ei, pot să judece aceste cauze. Şi dacă Înalta Curte a spus că toate completele de trei sunt şi complete de soluţionare a cauzelor de corupţie, lucrurile sunt rezolvate".

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a mai punctat care ar fi consecinţele nefaste, în cazul în care sesizarea lui Florin Iordache va fi admisă.

"După cum se vorbeşte şi după ce se doreşte, ar trebui ca toate deciziile care au fost pronunţate de completele acestea, de nu ştiu câţi ani încoace, să fie anulate. Şi să fie clar, este vorba doar de decizii care îi privesc pe înalţii demnitari, pentru că la completele astea de trei de la Înalta Curte nu ajung oameni de rând. Ar fi, din nou, un cadou făcut de Curtea Constituţională unor politicieni care au comis fapte de corupţie şi care au fost vizaţi de cazuri dar şi-au ispăşit pedeapsa şi ar trebui luat de la capăt totul. Nu cred că Curtea va face asta de data asta", a conchis Augustin Zegrean, la Realitatea TV.

Pe 25 martie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat că a sesizat CCR privind un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Instanţa supremă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel