Accident cumplit: Doi fraţi, de 20 şi 9 ani, spulberați pe trecerea de pietoni

Mihaela Horchidan |
Data publicării:
Foto: ILUSTRATIV
Foto: ILUSTRATIV

Doi frați, de 20 şi 9 ani, au ajuns în această dimineață la spital după ce au fost loviţi de un autoturism în timp ce traversau, pe o trecere de pietoni, o stradă din orașul Râmnicu Vâlcea.

"Din primele verificări, se pare că ar fi vorba de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care în timp ce conducea un autoturism pe strada Ostroveni din municipiu, ar fi acroşat doi pietoni, un băiat de 20 de ani şi fratele său de 9 ani, care traversau strada.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor două persoane", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

În urma impactului, cei doi fraţi au fost preluaţi de un echipaj medical şi transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Poliţiştii fac acum cercetări la faţa locului pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul în care au fost implicațu cei doi frați, scrie Agerpres. 

 

Un poliţist, aflat în timpul serviciului, a spulberat o tânără care traversa strada

 

Un caz asemănător a avut loc și în urmă cu câteva săptămâni, când un poliţist, aflat în timpul serviciului, a accidentat mortal o tânără de 21 de ani, în timp ce aceasta traversa o stradă din oraşul Agnita, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

"Pe strada 1 Decembrie din oraşul Agnita, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Brădeni, aflat la volanul unei autospeciale de poliţie. Din primele cercetări efectuate la locul producerii evenimentului, a rezultat faptul că poliţistul, aflat în timpul serviciului, în timp ce conducea autospeciala pe direcţia Agnita - Sighişoara, ar fi lovit o tânără în vârstă de 21 de ani, localnică, ce traversa partea carosabilă.

Din păcate, rănile suferite în urma impactului au dus la decesul tinerei. În cauză, se întocmesc actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul. La finalul cercetărilor va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita", a precizat Elena Welter.

"De asemenea, la nivelul IPJ Sibiu, se efectuează verificări interne cu privire la respectarea de către poliţist a normelor de conduita profesională, iar în funcţie de rezultatul anchetei penale, vor fi luate măsuri legale în consecinţă", mai arată sursa citată, scrie Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel