Accident cumplit în Italia: Un român a fost spulberat de un autobuz

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, de origine română, a fost călcat de un autobuz la Giglio di Veroli, în provincia Frosinone, din regiunea Lazio. Bărbatul a fost transportat cu elicopterul la policlinica Umberto din Roma. 

Investigațiile polițiștilor locali vor trebui să clarifice împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. 

La fața locului s-au deplasat polițiștii locali pentru efectuarea constatărilor de rigoare și pentru a stabili dinamica accidentului, precum și cadrele medicale cu o ambulanță și o autospecială.

În plus, dată fiind starea românului, în vârstă de 39 de ani, un elicopter a aterizat la mică distanță de locul în care s-a produs accidentul, iar bărbatul rănit a fost transportat la un spital unde a primit îngrijirile medicale necesare, scrie Ciociaria Oggi.

 

Român, găsit în agonie pe marginea drumului, forțat să ascundă că a suferit un accident de muncă: A spus că l-a lovit o mașină

 

Un caz la fel de tragic a avut loc cu un român din Italia, în vârstă de 48 de ani, care așteaptă de aproape șapte ani să i se facă dreptate, după ce a suferit un accident de muncă în Blera, provincia Viterbo (Lazio). În plus, bărbatul a fost obligat, de un conațional și patronul pentru care lucra, să spună că a fost lovit de o mașină.

Potrivit publicației Tuscia Web, totul s-a petrecut la data de 25 iunie 2015, când muncitorul român, în vârstă de 48 de ani, a ajuns la secția de ortopedie a spitalului din Viterbo, unde fusese însoțit de un automobilist, care se afla în trecere și care îl luase din Vetralla.

La acel moment, românul a susținut că este victima unui accident rutier. În cele din urmă, bărbatul a recunoscut că nu era un pieton care fusese lovit de o mașină, așa cum spusese la început, ci o victimă a unui accident. El a mărturisit că fusese convins de angajatorul său și de un conațional să simuleze un accident rutier pentru a evita problemele cu legea.

În plus, muncitorul român a declarat că a găsit acel loc de muncă prin intermediul unui conațional și că acesta din urmă lua jumătate din salariul său zilnic, adică 50 de euro din 100, numai pentru că a fost intermediar între el și patronul italian.

 

Șapte ani pentru audierea primilor martori

 

De atunci, a fost nevoie de șapte ani pentru a se ajunge la stabilirea primei audieri a martorilor din procesul în care sunt acuzați compatriotul și angajatorul său, un antreprenor italian în vârstă de 69 de ani, reprezentant legal al unei societăți cooperative, cu sediul în Blera, care se ocupa cu tăierea lemnului.

Procesul s-a lovit de multe obstacole, printre care și faptul că, românul de 40 de ani, nu a fost de găsit timp de câțiva ani. Abia la data de 7 octombrie 2020 acesta a fost depistat și denunțat, apoi trimis în judecată alături de italianul de 69 de ani, ceea ce a permis astfel judecătorului să dea startul procesului, a cărui prima audiență va avea loc la data de 24 februarie 2022.

Victima, care avea 41 de ani la momentul respectiv, s-a constituit între timp parte civilă în acest caz.

Românul în vârstă de 40 de ani este acuzat și de intermediere ilegală și exploatare a forței de muncă, deoarece, pentru a obține profit, "a recrutat forță de muncă în scopul de a o repartiza la muncă pentru terți în condiții de exploatare, profitând de starea de nevoie a lucrătorilor".

Pe de altă parte, italianul este acuzat, de asemenea, că a angajat forță de muncă "prin intermediul activității de intermediere a românului, supunând lucrătorii la condiții de exploatare și profitând de starea lor de nevoie", scrie Tuscia Web.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel