Accident cumplit la stația de taxare Fetești. Cinci români au fost răniți

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
sursa Mediafax
sursa Mediafax

Un accident rutier grav a avut loc, sâmbătă, pe Autostrada A 2 București - Constanța, la stația de taxare de la Fetești, cinci persoane fiind rănite.

 

 

În impactul produs pe Autostrada A2, la stația de taxare, au fost implicate două autoturisme, informează ISU Ialomița. În urma accidentului, cinci persoane au fost rănite, una fiind încarcerată.

Două echipaje din cadrul Stației de pompieri Fetești, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, intervin la locul accidentului, iar în sprijin au fost trimise și două echipaje ale SAJ Ialomița - substația Fetești.

În cele din urmă, echipajul de descarcerare a reușit să extragă victima.

Toate cele cinci victime au fost monitorizate la locul intervenției de echipajele medicale, apoi echipajele SAJ au preluat și transportat două victime la Spitalul municipal Fetești. Celelalte trei victime au refuzat transportul la spital.

Polițiștii se află la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul rutier, informează Mediafax.

 

Șapte români răniți, între care trei pietoni

 

Un alt accident grav a avut loc și seara trecută, când șapte persoane au fost rănite, în comuna Cornăţelu, patru fiind pasageri în autoturisme şi trei pietoni acroşaţi de unul dintre autovehiculele implicate în evenimentul rutier, informează ISU Dâmboviţa.

Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate două autoturisme.

"Se intervine în cazul unui accident rutier în satul Bolovani, comuna Cornăţelu. Ajunse la locul accidentului, echipajele de intervenţie au identificat şapte persoane rănite, patru dintre acestea sunt din autoturisme, iar trei erau pietoni care au fost acroşaţi de unul dintre autoturisme", precizează ISU Dâmboviţa.

Potrivit anchetatorilor, accidentul s-a produs după ce mașina unei școli de șoferi a intrat pe un drum principal, fără ca instructorul și elevul să se asigure. Asta deși la intersecție era semnul “Stop”.

La volanul autoturismului, care apartine şcolii de şoferi, se afla un tânăr de 17 ani, iar în dreapta - o femeie de 47 de ani, instructor auto. Într-o intersecţie, maşina a intrat într-un autoturism de teren, condus de un tânăr de 29 de ani.

Autoturismul lovit a fost proiectat în trei pietoni - doi tineri de 17 şi 24 de ani şi o tânără de 18 ani, însărcinată - a rupt un gard și s-a oprit într-un şanț, informează ȘtirileProtv.

La locul accidentului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi trei ambulanţe, iar polițiștii au deschis acum un dosar penal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel