Două trenuri de marfă aparținând companiilor private PIMK rail și Rail Cargo s-au ciocnit violent pe "secundara" 100 București - Craiova, în comuna Mihăești. Din primele informații, două vagoane ale unui dintre trenuri erau deraiate în momentul în care celălalt tren a venit pe cealaltă linie. Impactul a fost extrem de violent.
Potrivit primelor informații, un om a murit în urma impactului. Este vorba despre șeful de tren. Se pare că trenul care era în mers nu a știut de cele două vagoane deraiate din fața sa.
La fața locului au venit reprezentanți ai ISU pentru că a fost nevoie de descarcerare. Tot la fața locului au ajuns și reprezentanții CFR, care au demarat o anchetă.
Până la ora actualizării acestei știri ( ora 12.00), nu există informații din partea autorităților cu privire la acest accident.
ACTUALIZARE: INFORMAȚII OFICIALE, după fotografii.
FOTO
ISU OLT confirmă decesul unuia dintre conductori
O persoană a fost găsită decedată în locomotiva unuia dintre cele două trenuri implicate în accidentul feroviar produs miercuri la ieşirea din staţia CFR Mihăeşti, spre Caracal, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.
"Un pacient a fost găsit decedat, cu leziuni incompatibile cu viaţa, într-una dintre locomotive", a informat Băsăşteanu.
Actualizare ora 12.30. Informații oficiale.
Un tren de marfă a deraiat şi a lovit un alt marfar, miercuri, între staţiile Mihăieşti şi Radomireşti din judeţul Olt, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.
"Pe Magistrala CF 100, între staţiile CF Mihăieşti şi Radomireşti, judeţul Olt, un tren de marfă care circula pe relaţia Roşiori - Caracal a deraiat şi a intrat în gabaritul celeilalte linii, acroşând un alt tren marfar, care se deplasa pe relaţia Giurgiu - Caracal", se precizează într-un comunicat al Centrului Infotrafic.
Conform aceleiaşi surse, şeful unuia dintre trenuri a suferit leziuni grave în urma accidentului. Traficul feroviar este oprit şi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt a informat că o persoană a rămas încarcerată.
"Din cadrul ISU Teleorman se intervine cu o autospecială de descarcerare grea, o descarcerare uşoară, un container multirisc, un SMURD şi un SAJ. Din cadrul ISU Olt au început deplasarea două echipaje SMURD, o autospecială pentru descarcerări grele, un container multirisc şi trei autospeciale pentru intervenţie şi descarcerare", au transmis reprezentanţii ISU Olt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News