ACCIDENT GRAV cu două MICROBUZE cu 27 de PASAGERI. A fost activat PLANUL ROȘU. UPDATE (FOTO)

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Două microbuze în care se aflau 27 de călători au intrat în coliziune la Lețcani, Iași, în această seară, anunță ziaruldeiasi.ro.

UPDATE, ora 22.19

„La ora 21.20 a fost declanșat planul roșu de intervenție, fiind vorba de un accident în care au fost implicate două microbuze. Într-un microbuz se aflau 5 persoane, iar în celălalt 22. La spital au fost transportate 8 persoane. Nu sunt persoane decedate. Poliția investighează cauzele accidentului însă din câte se pare este vorba de nerespectarea distanței regulamentare față de vehiculul din față", a declarat Marian Șerbescu, prefectul județului.

(w670)

„Un bărbat conducea un microbuz spre Iași și ar fi întors brusc fără să se asigure. A intrat în colizune cu un alt microbuz, care se deplasa în aceeași direcție. Până la acest moment doar un șofer a putut fi testat, rezultatul alcoolemiei fiind 0. E vorba de șoferul care se afla în microbuzul care circula regulamentar", a declarat Ioana Buștiuc, purtător de cuvânt al Poliției Iași.

(w670) 

În urma impactului, la ora 21.15, a fost declanșat planul roșu de intervenție.

La fața locului au fost trimise numeroase echipaje de intervenție: unul de la descarcerare, o autospecială de comandă și primă intervenție (ACPI), trei echipaje de prim ajutor (EPA), șase ambulanțe (SAJ).

Vom reveni cu amănunte!

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel