ACCIDENT GRAV cu un MICROBUZ în această dimineață

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Un microbuz în care se aflau 12 persoane a fost implicat, în această dimineaţă, într-un accident, pe str. Unirii din municipiul Târgu-Jiu, produs prin impact cu un autoturism al cărui şofer nu a acordat prioritate, patru persoane rănite necesitând îngrijiri medicale şi fiind transportate la spital.

Potrivit reprezentanţilor ISU Gorj, la faţa locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum şi trei echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj.

Citește și ACCIDENT grav pe A1. Un microbuz cu zece bulgari s-a RĂSTURNAT

„În urma impactului, 4 persoane au nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au primit primul ajutor calificat la faţa locului şi au fost transportate la UPU al SJU Târgu-Jiu pentru investigaţii medicale suplimentare. În microbuz se aflau 12 persoane, două dintre acestea (un bărbat şi o femeie) având nevoie de îngrijiri medicale, iar în autoturism două femei care au suferit leziuni", a precizat ISU Gorj.

Conform informaţiilor transmise de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Gorj, din primele cercetări efectuate la fata locului de către poliţişti, s-a stabilit faptul că o femeie de 46 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, nu a acordat prioritate de trecere în momentul efectuării manevrei de întoarcere, unui microbuz de transport persoane, condus de un bărbat de 53 de ani, din aceeaşi localitate, care circula din direcţia Drăgoieni în direcţia centru.

„În urma impactului, a rezultat rănirea conducătoarei auto, precum şi a unei pasagere din dreapta spate, de 22 de ani, din Scoarţa. Alţi doi bărbaţi, de 49 de ani, respectiv 37 de ani, ambii din Bălăneşti, care erau pasageri in microbuz, au suferit leziuni şi au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale", se arată în informarea IPJ Gorj.

Citește și Titi Aur, implicat într-un ACCIDENT. UPDATE (VIDEO)

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au efectuat cercetarea la fata locului şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel