Cinci persoane au fost rănite după ce o mașină s-a răsturnat pe o șosea din județul Ialomița.
Potrivit reprezentanților ISU Ialomița, accidentul a avut loc vineri în localitatea Alexeni. Mașina s-a răsturnat în afara șoselei, cauzele urmând să fie stabilite de anchetatori.
Cinci persoane aflate în mașină au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit salvatorii din cadrul Detașamentului Urziceni cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și două echipaje ale SAJ Ialomița.
Patru victime au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni, iar a cincea a refuzat transportul la unitatea medicală.
Pompierii s-au asigurat că mașina răsturnată nu va lua foc. Circulația prin zonă nu a fost blocată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News