Accident grav între două autocare în care erau 90 de adolescenți, în Sibiu; a fost activat Planul Roșu de intervenție (VIDEO)

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa: ISU Sibiu
Sursa: ISU Sibiu

Grav accident lângă Sibiu. Două autocare implicate, în care erau circa 90 de persoane cu vârste între 15 şi 18 ani. Este vorba despre mai mulți elevi și profesorii lor. 

Patru copii răniţi în accidentul de pe DN1, de la Hula Bradului, în care au fost implicate două autocare, vor fi transportaţi la Urgenţa Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, aceştia fiind conştienţi şi acuzând dureri cervicale, potrivit IGSU.

Accidentul s-a produs în urma unei coliziuni faţă-spate între două autocare, în care se aflau 90 de persoane - 2 şoferi, 4 profesori şi 84 de copii cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani.

Accident autocare Sibiu: 34 de copii au atac de panică şi diverse traumatisme

 

Un număr de 34 de copii care se aflau în cele două autocare implicate, miercuri seară, într-un accident produs pe DN 1, la Poiana Bradului, au primit îngrijiri medicale până la acest moment, ei suferind atac de panică şi diverse traumatisme, arată IGSU.

"În cele două autocare se aflau 90 de persoane - 2 şoferi, 4 profesori şi 84 de copii cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani. Până la momentul actual au fost îngrijiţi medical 34 de copii (atac de panică şi diverse traumatisme)", transmite sursa citată.

Planul Roşu de Intervenţie, activat Sibiu

 

ȘTIRE INIȚIALĂ

Un accident rutier în care au fost implicate două autocare în care se aflau copii a avut loc, miercuri seară, pe DN 1, la Poiana Bradului, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie.

Conform IGSU, din primele informaţii oferite de apelant reiese că în cele două vehicule sunt aproximativ 90 de persoane.

"Din informaţiile primite la acest moment, toţi ocupanţii sunt ieşiţi din autocare şi se află în evaluare medicală", arată IGSU.

Un număr de 34 de copii vor fi duşi la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu, a declarat pentru AGERPRES directoarea spitalului, Camelia Grigore.

Potrivit ISU Sibiu, nu există răniţi grav şi nici persoane încarcerate.

2. Sursa foto... (accident-hula-bradului-2-2jm5.jpeg)

La faţa locului, echipajele operative intervin cu două autospeciale de stingere, două autospeciale de transport personal şi victime multiple, patru ambulanţe SMURD şi patru ambulanţe SAJ.

''SAJ Sibiu a trimis de urgenţă toate echipajele disponibile în acest moment la un eveniment rutier petrecut pe DN1 pe Hula Bradului, unde două autocare au intrat în coliziune faţă-spate. Din primele informatii este vorba despre 90 de pasageri, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani'', arată Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sibiu, potrivit Agerpres.

Misiunea este în dinamică.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel