Accident pe DN1, în această dimineață: Trei răniți grav, dintre care o persoană în stop cardio-respirator

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Trei persoane au fost grav rănite într-un accident produs, miercuri dimineaţa, în urma coliziunii a două autoturisme, pe DN1, în localitatea Sântimbru, două dintre victime fiind încarcerate şi una propulsată în afara maşinii, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba. 

UPDATE: Una dintre victimele accidentului a murit.

Una dintre cele trei persoane grav rănite într-un accident rutier produs miercuri dimineaţa pe DN1, în localitatea Sântimbru, a decedat, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Radu Botezan.

În urma accidentului în care au fost implicate două autoturisme, o victimă a fost aruncată în afara habitaclului, fiind găsită în stop cardio-respirator, iar echipajul SMURD trimis la locul accidentului i-a aplicat manevre de resuscitare. Alte două persoane au rămas încarcerate, cu multiple traumatisme, acţionându-se pentru descarcerarea lor.

Ulterior, toate cele trei victime au fost predate echipajelor medicale pentru a fi transportate la UPU Alba Iulia, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba.

"Din păcate, victima aflată în stop cardio-respirator nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul", a anunţat, la scurt timp, Radu Botezan.

Poliţia a demarat cercetări la faţa locului, pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Potrivit Poliţiei, traficul se desfăşoară îngreunat pe DN1, în zona în care s-a produs accidentul.

Accident grav și în Cluj: Un bărbat a murit şi o femeie a fost rănită

 

Un accident grav a avut loc cu o zi în urmă și în Cluj, unde un bărbat de 60 de ani a murit, iar o femeie a fost rănită în urma unui impact produs în localitatea clujeană Bicălatu, în care au fost implicate un moped şi un autoturism, potrivit Agerpres.

Potrivit ISU Cluj, două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi un elicopter SMURD au fost solicitate și au intervenit pentru a acorda asistenţă medicală de urgenţă pentru două persoane rănite în urma unui accident rutier în care au fost implicate un moped şi un autoturism.

″Solicitarea pentru intervenţia pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 17,30, iar la faţa locului au găsit un bărbat fără semne vitale întins pe jos şi o femeie care suferise mai multe traumatisme, în stare de conştienţă şi cooperantă. S-au început imediat manevrele de resuscitare pentru bărbatul în vârstă de circa 60 de ani, sprijinite cu suport vital avansat de către echipajul elicopterului SMURD. Din păcate, chiar dacă manevrele de resuscitare au fost susţinute de salvatori circa o oră, nu au mai putut readuce semnalele vitale ale bărbatului”, se arată într-o informare a ISU Cluj, potrivit Agerpres.

Femeia a fost transportată la spital 

 

Femeia implicată în accident a primit asistenţă medicală la faţa locului şi a fost transportată cu elicopterul SMURD la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate.

„Din primele date, conducătorul unei autoutilitare, în vârstă de 53 de ani, din Huedin, care se deplasa în spatele unui moped electric pe DC 134, din direcția Bicălatu spre Huedin ar fi intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul unui bărbat de 67 de ani, din Huedin, care se deplasa cu acel moped. Totodată, a fost transportată în stare conștientă la spital o femeie de 63 de ani, din orașul Huedin, pasageră pe moped. Conducătorul autoutilitarea a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel