Publicitate
Potrivit Inspectoratului Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, în urma accidentului o femeie a fost găsită încarcerată şi inconştientă.
„Persoana a fost descarcerată şi asistată medical de un echipaj SAJ. În ciuda manevrelor de resuscitare, femeia de 54 de ani a decedat. Celelalte victime, patru adulţi şi un copilm au fost transportate la spital cu traumatisme minore”, au informat reprezentanţii ISU Iaşi.
Accident mortal și în Constanța
Tot astăzi, un alt tragic accident rutier a avut loc între localităţile constănţene Topraisar şi Mereni, în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, victima rănită grav a suferit un traumatism abdominal şi se presupune că are hemoragie internă.
“La accidentul din apropierea localităţii Mereni au fost găsite patru victime. Trei, în stop cardio-respirator, cărora li s-a efectuat protocol de resuscitare dar, din păcate, în final au fost declaraţi decedaţi, şi a patra victimă, cu un traumatism abdominal, suspectă de hemoragie internă, transportată în stare critică la spitalul judeţean de către un echipaj SAJ”, a declarat purtătoarea de cuvânt a SAJ, medicul Claudia Tatarici, potrivit Agerpres.
Conform acesteia, la locul producerii accidentului rutier au fost mobilizate trei ambulanţe, precum şi elicopterul SMURD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News