ACUZAȚII către Șova: „Vrea să-i treacă AUTOSTRADA prin fața casei. Terenurile, deja cumpărate pentru DESPĂGUBIRI”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Secretarul Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deptaţilor, liberalul Marius Bodea, susţine că ministrul Transporturilor Lucian Şova aruncă „petarda" autostrăzii Bacău-Braşov din ambiţie, „ca să-i treacă autostrada prin faţa casei lui", dar că prioritară este autostrada Iaşi-Târgu Mureş. 

Bodea mai susţine, potrivit Digi24, că „potentaţii PSD din Bacău" au cumpărat terenuri pe traseul viitoarei autostrăzi în perspectiva exproprierilor şi implicit a despăgubirilor.

Deputatul PNL de Iaşi Marius Bodea a afirmat că suntem cu „pantalonii peticiţi" ca buget de investiţii şi că „n-are nici o logică să facem autostrada Bacău-Braşov, când prioritatea este Iaşi-Târgu Mureş".

Autostrada Bacău-Braşov ar costa trei miliarde de euro, bani pe care oricum nu-i avem. Pentru Iaşi-Târgu Mureş există bani europeni, adică o poţi face gratis, în timp ce Bacău-Braşov ar fi din banii noştri. Când tu nici autostrada Iaşi-Târgu Mureş nu poţi s-o faci şi tot muţi nişte hârtii de zece ani dintr-o parte în alta, n-are sens să vii să arunci alte petarde", a declarat deputatul Marius Bodea.

El a precizat că băcăuanii au nevoie şi ei să ajungă mai uşor în centrul ţării, dar „aici nu este despre a ne plimba noi, ci despre mărfuri".

„Suceava şi Botoşaniul ar fi judeţe izolate. Al doilea mare producător de confecţii din ţară care face exporturi este din Botoşani. Zilnic, de la această firmă, 17 tiruri pleacă de la Botoşani către Europa. Dacă ar putea trimite marfa mai uşor, ar mări producţia. Traseul autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş a fost gândit la o distanţă egală de toate municipiile din nord-estul României, adică la 80 de kilometri de intrarea pe autostradă. De asta face sens autostrada, nu este un moft", susţine deputatul liberal Marius Bodea.

El consideră că ministrul Transporturilor, Lucian Şova a aruncat din ambiţie varianta cu autostrada Bacău-Braşov, pentru că „vrea să-i treacă autostrada prin faţa casei, întrucât e băcăuan".

„În plus, se ştie că potentaţii PSD din Bacău au cumpărat terenuri pe traseul viitoarei autostrăzi spre Braşov. Dacă proiectul intră în linie dreaptă, atunci încep exproprierile, adică vor fi despăgubiri de milioane de euro. Însă există o lege pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş, iar Guvernul va trebui să prindă bani în proiectul de buget în fiecare an. Vom urmări atent acest lucru", a mai spus deputatul Marius Bodea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel