Adevărul despre Lumina Sfântă de la Ierusalim

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va fi adusă, în această seară, cu un avion special, de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală. Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegaţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Bucureşti sâmbătă, în jurul orei 18,30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige, transmite Patriarhia. Lumina este adusă credincioşilor de patriarhul Ierusalimului.

 Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel