Adina Florea și Gheorghe Stan, ACUZAȚI că au prezentat public informații ERONATE

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Asociația „Mișcarea Pentru Apărarea Statutului Procurorilor” acuză conducerea Secției speciale pentru anchetarea magistraților (SIIJ), mai exact pe procurorul șef adjunct Adina Florea și procurorul șef Gheorghe Stan, de faptul că datele comunicate oficial de parchete „contrazic în mod flagrant informațiile date publicității” de către aceștia. 

Totodată, asociația cere celor doi de la conducerea SIIJ să „rectifice și publice o dezmințire oficială cu privire la datele furnizate, în mod eronat, în conferințe de presă și comunicate”.

„În cursul lunii martie 2019 au fost solicitate date privind numărul dosarelor declinate în favoarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție în perioada octombrie 2018- martie 2019 de către toate unitățile de parchet competente anterior să efectueze urmărirea penală în aceste cauze (PICCJ, DNA, DIICOT, parchetele de pe lângă curțile de apel, parchetele militare). Au fost solicitate: numărul de dosare declinate în favoarea SIIJ în această perioadă, câte dintre aceste dosare au avut la bază o sesizare din oficiu, în câte dosare a fost începută urmărirea penală in rem și în câte dosare a fost începută urmărirea penală in personam.

Conform datelor comunicate de unitățile de parchet:

– în perioada octombrie 2018-martie 2019 au fost declinate 1025 de dosare penale în favoare SIIJ

– din cele 1025 de dosare penale doar 38 de dosare au avut la bază o sesizare din oficiu a procurorilor

– în 674 de dosare penale dintre cele declinate a fost începută urmărirea penală in rem iar în 29 de dosare a fost începută urmărirea penală in personam.

La data de 10 martie 2019 AMASP a solicitat Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție să comunice următoarele aspecte de interes public:

– câte dosare penale au fost trimise la SIIJ prin declinare de către celelalte parchete în perioada octombrie 2018 – martie 2019
– dintre aceste dosare câte au fost constituite ca urmare a sesizării din oficiu a procurorilor
– câte dosare au fost înregistrate pentru prima dată direct la SIIJ în aceeași perioadă
– dintre acestea câte s-au constituit ca urmare a sesizării din oficiu a procurorilor din cadrul SIIJ – în câte dintre dosarele aflate în lucru la SIIJ este începută urmărirea penală in rem și în câte dintre aceste dosare este începută urmărirea penală in personam

Prin răspunsul transmis la data de 4 aprilie 2019 Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a refuzat să răspundă întrebărilor AMASP și să transmită informațiile de interes public, invocând întocmirea raportului de activitate anual, raport ce nu acoperă toată perioada și nu este public.

Având în vedere datele comunicate oficial de parchete, care contrazic în mod flagrant informațiile date publicității de SIIJ, solicităm public atât procurorului șef al SIIJ cât și procurorului șef adjunct al SIIJ să rectifice și publice o dezmințire oficială cu privire la datele furnizate, în mod eronat, în conferințe de presă și comunicate.

De asemenea, rugăm colegii din alte asociații profesionale ale judecătorilor și/sau procurorilor, care au preluat aceste date eronate fără a le verifica, să rectifice informațiile false pe care le-au comunicat opiniei publice.

Așteptăm cu interes opinia Inspecției Judiciare cu privire la comunicare, în mod intenționat, de către conducătorul unei unități din sistemul judiciar (în acest caz SIIJ) de informații denaturate privind activitatea judiciară, care au influențat în mod negativ opinia publică și au adus atingere imaginii sistemului judiciar”, arată Asociația „Mișcarea Pentru Apărarea Statutului Procurorilor" într-un comunicat de presă. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel