Adolescentă româncă de 15 ani cu nevoi speciale, chinuită de două colege într-un liceu - VIDEO

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Imagini revoltătoare la Liceul Alimentar din Timișoara. O fată de 15 ani, cu nevoi speciale, este chinuită de două colege. Incidentul grav a fost filmat de alți adolescenți, martori la eveniment, care s-au amuzat de cele întâmplate. Conducerea liceului nu știe nimic, iar mama fetei se teme să o mai lase la școală.

Scenele s-au petrecut luni, 7 iunie, într-un laborator de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară de pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara. În imagini se vede cum minora este ținută pe un scaun, colegele ei o bruschează și o amenință cu bătaia, iar mai apoi o batjocoresc. Între timp, alți colegi, doi băieți, martori la întâmplare, filmează cum două fete o chinuie pe adolescenta de 15 ani.

La un moment dat, una dintre colege o apucă de păr, în timp ce cealaltă o ține. Fata primește și o palmă.

„Bă, vorbești?”, îi spune una dintre ele.

„Bă zici că degeaba vorbește asta”, completează adolescenta, în timp ce băieții din sală sunt preocupați să filmeze mai bine în loc să le oprească sau să ceară ajutorul profesorilor.

 

Youtube video image

 

Mama fetei: „S-a întâmplat în laborator”

 

Copiii sunt în clasa a IX-a. Mama fetei agresate spune că nu înțelege cum se poate întâmpla așa ceva într-un liceu din Timișoara și de ce elevii sunt nesupravegheați. Ea ne-a povestit că fiica ei este bolnavă, este un copil cu nevoi speciale.

„Știu doar că e maltratată fiică-mea. Nu mi-a povestit nimic, e o fire mai tăcută, e cu retard mintal și cu sindrom hiperkinetic. Astăzi am aflat, atâta știu că una din fete are 18 ani și mai e o fată de 15 ani. (…) Fata este în clasa a IX-a, asta s-a întâmplat în laborator, nu înțeleg unde a fost profesoara, de ce sunt nesupravegheați. Îi e și frică la fată să îmi spună, pentru că au amenințat-o, nici nu vrea să-mi spună. (…) Astăzi am primit filmulețele, le-a primit și fiica mea cea mare. Ne-am făcut griji foarte mari pentru fata mică de 15 ani”, a spus mama copilei agresate pentru Tion.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel