Adolescentă româncă, găsită inconştientă în baie, de bunica ei. Tânăra a murit la spital

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Tragedie în Italia: O româncă a decedat subit în timp ce se afla în vacanță
Tragedie în Italia: O româncă a decedat subit în timp ce se afla în vacanță

O adolescentă de 15 ani a fost găsită inconştientă în baie de bunica ei și a murit în drum spre spital. Tragedia s-a petrecut în ultima zi a anului 2021, în satul Satuc din comuna Galbenu, județul Brăila.

O femeie a sunat la 112 să anunţe că a găsit-o pe nepoata sa, în vârstă de 15 ani, căzută în baie. Adolescenta era inconştientă şi a fost preluată de urgență de o ambulanță, însă a murit în drum spre spital.

Tânăra s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. Trupul ei a fost transportat la Medicina Legală pentru efectuarea necropsiei, relatează  debraila.ro.

„În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis Poliţia Brăila.

O altă tragedie s-a produs, săptămâna trecută, la Galați. O tânără româncă a murit după petrecerea de Crăciun.

 

Tânără româncă, recent întoarsă acasă, moartă imediat după petrecerea de Crăciun: Avea 21 de ani și nu suferea de nicio boală

 

Moarte suspectă a unei tinere de 21 de ani, din Galați. Fata și-a pierdut viața imediat după ce s-a întors de la o petrecere.

Familia și prietenii susțin că fata nu suferea de nicio boală. Tânăra, absolventă a liceului din Tecuci, studentă la Universitatea Spiru Haret din Capitală, venise acasă pentru a petrece sărbătorile aproape de cei dragi.

Fata a petrecut alături de câțiva prieteni, în ziua de Crăciun, după care s-a întors acasă și a mers în camera ei.

Din păcate, câteva ore mai târziu, aceasta a fost găsită fără viață de unul dintre părinți. Acesta a sunat imediat la 112, însă echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Urmează ca în urma examenului medico-legal dar și cel toxicologic să se stabilească cu exactitate cauza morții, relatează BZI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel