Publicitate
Tatăl celor trei copii din Hunedoara, Adrian Marțian, a fost reținut pentru 24 de ore după ce aceștia au fost găsiți în Serbia și aduși în România, în dimineața zilei de 18 octombrie.
Cei trei frați, care au fost dați dispăruți anterior, au fost preluați de către polițiști în Serbia, în prezența tatălui lor. Bărbatul, cunoscut milionar din Simeria, a fost audiat și reținut de către autorități, fiind acuzat de comiterea a trei infracțiuni.
Acuzațiile aduse lui Adrian Marțian
Potrivit unui comunicat al IPJ Hunedoara, Adrian Marțian, în vârstă de 54 de ani, este cercetat pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare și participație improprie la trecerea frauduloasă a frontierei.
„Ca urmare a probatoriului administrat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, bărbatul a fost reținut și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Acesta urmează să fie prezentat magistraților pentru a se lua măsurile legale”, se menționează în comunicatul transmis de IPJ Hunedoara.
Suspiciuni privind implicarea tatălui în dispariția copiilor
Milionarul a fost implicat într-un caz controversat după ce el însuși a anunțat dispariția celor trei copii din Hunedoara și se află acum în atenția anchetatorilor sub suspiciunea că tot el ar fi fost cel care a orchestrat fuga minorilor.
Surse din anchetă sugerează că Marțian ar fi cerut unor cetățeni străini să-l ajute să scoată copiii din țară și să îi aducă în Serbia. Copiii au fost găsiți alături de tatăl lor de către autoritățile sârbe și repatriați în România.
Copiii, preluați de DGASPC Hunedoara
În același timp, cei trei minori au fost preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara, unde vor fi supuși unor evaluări medicale și psihologice.
„Pentru protejarea copiilor, a fost instituită măsura specială a plasamentului în regim de urgență, în cadrul unei unități subordonate D.G.A.S.P.C. Hunedoara. Autoritățile colaborează îndeaproape pentru a se asigura că toate prevederile legale sunt respectate”, au declarat reprezentanții DGASPC.
Adrian Marțian riscă să fie arestat preventiv dacă anchetatorii consideră că reprezintă un pericol pentru copii, având în vedere că nu a respectat un ordin de restricție emis anterior, care îi interzicea să se apropie de cei trei copii. Poliția și procurorii continuă cercetările în acest caz complex.
----------------------------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News