Publicitate
Aproximativ 200 de persoane, reprezentanţi ai autorităţilor locale, mediului diplomatic, al cel de afaceri, incluzând companii aviatice care operează în România, au participat la prezentările şi dezbaterile din cadrul conferinţei organizată de Asociaţia Smart City Braşov, în centrul căreia s-a aflat viitorul aeroport şi oportunităţile de dezvoltare regională pe care le deschide implementarea acestui proiect.
Pe de altă parte, ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Arthur Mattli, a menţionat, în discursul său, că aeroporturile regionale se confruntă, în prezent, pe lângă nevoia de a recupera din pierderile suferite în pandemie, cu provocarea de a deveni mai verzi, subliniind că un oraş aeroport inteligent azi este unul care planifică cu gândul la Pactul Ecologic European, care se străduieşte să ofere un sistem integrat de transport şi de plată şi care se străduieşte să devină un oraş european premiat din punct de vedere energetic.
"În timp ce vor trebui să facă faţă pierderilor provocate în pandemie, presiunea asupra acestor aeroporturi este tot mai mare de a deveni ecologice“.
Aeroportul din Braşov vrea să devină primul independent energetic din România
Conform diplomatului elveţian, în deceniul trecut, traficul de pe cele peste 720 de aeroporturi regionale, pe care operează aproximativ 200 de companii aeriene, a crescut cu aproape 200%, însă acestea au fost cele mai afectate aeroporturi în pandemie.
"Acordul Verde European, care urmăreşte să facă din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050, încearcă să reducă amprenta (de carbon-n.r.) climatică a aviaţiei, iar Comisia Europeană subliniază importanţa creării de aeroporturi cu emisii zero şi conectarea acestora la alte moduri de transport. Am încredere că certificarea aeroporturilor în materie de emisii de carbon va creşte în următorii ani, ceea ce este foarte important", a explicat Mattli, pentru AGERPRES.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a precizat că aeroportul din Ghimbav este pregătit sa facă faţă acestei provocări,
"Ultimele tehnologii la nivel mondial vor fi folosite la aeroportul de la Braşov-Ghimbav atât în ce priveşte securitatea, cât şi dirijarea traficului aerian şi, foarte important, CJ pregăteşte un proiect şi este prins în lista de investiţii, prin care acesta va fi primul aeroport din România eficient energetic, vom produce energia, o vom stoca în reţea şi vom avea independenţă energetică. Fiind construit ca un aeroport al zilelor noastre, va beneficia de toată tehnologia ca să fie exemplu pentru celelalte aeroporturi", a declarat Veştea, pentru AGERPRES, precizând că, după realizarea studiului de fezabilitate pentru proiect, se va încerca obţinerea unei finanţări europene, în caz contrar banii fiind alocaţi de la bugetul judeţean.
Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti: Certificarea aeroporturilor în materie de emisii de carbon va creşte în următorii ani
Totodată, Veştea a menţionat proiectul de unificare a liniilor CFR 200 Braşov-Sibiu şi 300 Braşov-Sighişoara, prin Aeroportul Braşov, aflat în stadiu de studiu de fezabilitate aprobat. "Urmează Ministerul Transporturilor, prin CFR Infrastructură să demareze procedura de achiziţie. Sperăm să existe şi voinţă la MT", a spus acesta.
În ce priveşte oportunităţile de dezvoltare deschise de aeroport, primarul Ghimbavului, Ionel Fliundra, a precizat că, în prezent, cel puţin patru companii din domeniul logisticii doresc să investească în oraş, însă acestea vor trebui să cumpere terenuri de pe piaţa privată, deoarece administraţia locală nu mai are disponibile.
„Mi-aş permite să-i spun Aeroportul lui Dracula“
Nu în ultimul rând, Cristian Macedonski, reprezentantul organizatorilor, a vorbit despre o modalitate inedită de promovare a viitorului aeroport.
"Mi-aş permite să-i spun Aeroportul lui Dracula (...) deoarece se află la 30 de kilometri de Castelul Bran, o atracţie iconică a României, care poate fi pusă în aceeaşi linie cu Turnul Eiffel, cu piramidele din Egipt sau orice altă atracţie mondială“.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News