Aeroportul din Kandahar, lovit de cel puţin trei rachete

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Trei rachete au lovit în noaptea de sâmbătă spre duminică aeroportul din Kandahar, oraş în sudul Afganistanului, unde talibanii şi forţele afgane se înfruntă de mai multe săptămâni, au anunţat reprezentanţi ai aeroportului, transmit AFP şi Reuters.

"Două rachete au produs daune la pistă (...) din acest motiv toate zborurile dinspre şi către aeroport au fost anulate", a declarat şeful aeroportului din Kandahar, Massoud Pashtun, lucru susţinut şi de un reprezentant al aviaţiei civile din Kabul.

Informaţia a fost confirmată chiar de un purtător de cuvânt al talibanilor. "Aeroportul din Kandahar a fost vizat pentru că duşmanul îl folosea drept centru de lansare a raidurilor aeriene împotriva noastră", a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid.

 

Talibanii au reuşit să preia controlul asupra a vaste zone rurale



Talibanii, care duc de trei luni o ofensivă pe toate fronturile în Afganistan, s-au apropiat în ultimele săptămâni de Kandahar, cu o populaţie de 650.000 de locuitori şi fief al mişcării lor.

Talibanii au reuşit să preia controlul asupra a vaste zone rurale, însă în ultimele zile ei ameninţă serios mai multe capitale regionale. În afară de Kandahar, ei s-au apropiat şi de Herat, mare oraş din vestul ţării, al treilea cel mai populat (600.000 de locuitori), şi de Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand (sud), învecinată cu Kandahar.

Căderea Kandaharului, din care talibanii au făcut epicentrul regimului lor atunci când s-au aflat la guvernarea ţării (1996-2001) şi au impus o versiune rigidă a legii islamice, ar fi pentru autorităţile afgane un adevărat dezastru.

Forţele afgane, care până în prezent au opus doar o slabă rezistenţă în faţa ofensivei talibane, nu mai controlează decât principalele drumuri şi capitalele de provincie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel