În data de 12.08.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în jurul orei 15.00, aceştia au identificat pe DN59A, zona Clarii Vii, judeţul Timiş, un microbuz care staţiona nejustificat, lângă care se aflau un cetăţean irakian, având drept de şedere în România şi un cetăţean sirian aflat în procedură de azil pe teritoriul ţării noastre. La scurt timp, în zonă a oprit un autoturism, condus de un cetăţean iordanian, posesor al unui document de şedere temporară în România, motivând că a venit să îi ajute pe cei doi la repararea microbuzului.
Vroiau să ajungă în vestul Europei
Procedând la verificarea terenului, poliţiştii de frontieră au depistat în vegetaţia din imediata apropiere a celor două mijloace de transport 14 cetăţeni străini, de sex masculin, fără documente de identitate şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă. La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical, care a efectuat triajul epidemiologic al cetăţenilor străini, după care, aceştia, împreună cu cei trei şoferi, au fost conduși la sediul instituţiei pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că cei 14 cetăţeni străini sunt sirieni şi au vârste cuprinse între 5 şi 46 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că cei trei cetățeni străini, depistaţi iniţial cu cele două autovehicule, intenţionau să îi ajute pe cetăţenii sirieni să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cei 14 cetățeni sirieni. De asemenea, cei trei străini sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News