Afaceristul Ioan Niculae relatează o întâlnire cu Victor Ponta: "Mi-a zis că OMV crește prețul gazelor românești. E gazul lor, fac ce vor"

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Afaceristul Ioan Niculae a povestit o discuție pe care a avut-o cu Victor Ponta, în timpul în care acesta era premier, referitoare la scumpirea gazelor din România. 

"Printr-o ordonanță din 22 ianuarie 2013, Guvernul Ponta a decis ca în fiecare trimestru gazul românesc să crească cu 25%. Nici o industrie din lumea asta n-ar fi putut să existe cu o creștere atât de mare a prețului la gaz metan. La noi era materie primă.

Țin minte că la momentul respectiv, prin mijlocirea unui prieten, am reușit să ajung la domnul prim-ministru Victor Ponta și să încerc să-i explic ce a făcut sau ce are de gând să facă. Spre surprinderea mea totală, după ce i-am explicat care sunt condițiile economice, că nu poate un combinat chimic și nu doar chimic, nici un fel de combinat fie că e vorba despre industria siderurgică, industria sticlei, nu poate trăi cu o creștere a prețului de gaz metan de 100% pe an. S-a uitat foarte ciudat la mine și a zis: 'Pai, ce te interesează pe tine prețul gazului, că îl cresc austriecii. Îl cresc austriecii de la OMV'. Și eu i-am spus domnule prim-ministru, mi se pare mie, ori am cunoștințe slabe de economie, dar eu cred că gazul este românesc. Ei nu au decât un contract de concesiune pe câmpurile de gaz din România. S-a uitat strâmb la mine și a zis Ponta: Nu domle', e gazul lor și pot să facă ce vor cu el. Mi-am dat seama în acel moment că nu mai aveam nici un fel de viitor. Ne-am chinuit dramatic în 2013, 2014, 2015. A fost un mare șoc al economiei românești între 2013 și 2015. Cel mai mult am consumat 2.1 miliarde de metri cub de gaz în 2012, dar cea mai mare cantitate am avut-o de la Gazprom, nu din România," a spus Ioan Niculae într-un interviu acordat jurnalistului Liviu Alexa. 

Ioan Niculae a fost condamnat la 5 ani de închisoare și a fost achitat în alt dosar 

Afaceristul Ioan Niculae a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în februarie 2021 pentru că firma InterAgro, controlată de omul de afaceri, ar fi încheiat contracte fictive cu o altă societate, pentru a reduce masiv contribuțiile datorate bugetului de stat. A ieșit din închisoare după ce a executat doar 15 luni din pedeapsă. 

Într-un alt dosar, un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în acest an achitarea omului de afaceri Ioan Niculae şi a fostului ministru al Economiei Adriean Videanu pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare în dosarul Romgaz - Interagro, în care prejudiciul calculat de procurori se ridica la peste 60 milioane de euro.

Aceştia primiseră soluţie de achitare şi la instanţa de fond, în decembrie 2022, pe motiv că "fapta nu există". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel