Agenția Americană pentru Medicamente, concluzii după evaluarea vaccinului de la Moderna: Sigur și eficient

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Agenţia Americană pentru Medicamente (FDA) a publicat prima evaluare a vaccinului anti-Covid de la Moderna. Acesta este primul pas către aprobarea acestui ser în Statele Unite. FDA spune că, după ce a analizat rezultatele transmise de companie pentru mai mult de 30.000 de voluntari la faza a treia a testării, a ajuns la concluzia că vaccinul este sigur şi eficient.

La fel ca şi în cazul vaccinului Pfizer/BioNTech, decizia finală ar putea veni în 48 de ore de la publicarea acestui raport preliminar. Asta ar însemna ca joi să fie luată o decizie, iar vineri ar putea începe distribuţia vaccinului în Statele Unite. Infrastructura e pregătită, iar serul Moderna e mai uşor de folosit, se păstrează la minus 20 de grade, nu la minus 70.

Vaccinul Moderna este eficient în proporţie de 94%. Dar în Statele Unite ar putea fi folosit pentru prima oară în masă, în afara studiilor clinice. În Marea Britanie, serul Pfizer/BioNTech a dat reacţii adverse în prima zi. Potrivit evaluării, majoritatea efectelor adverse au apărut după a doua doză de vaccin şi cele mai multe dintre ele au fost la pacienţii tineri, nu la cei de peste 65 de ani.  

91% dintre participanţii la studiu au spus că i-a durut locul în care au fost vaccinaţi. Aproape 70% au fost obosiţi, pe 63% i-a durut capul şi aprope 60% au avut dureri musculare. Dar, potrivit mai multor mărturii ale unor oameni care au participat la studii, toate durerile au dispărut rapid după ce au luat un calmant.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel