Aglomerație în vamă la Giurgiu. Timpii de așteptare depășesc și două ore

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Tirurile care ies marţi din ţară prin PTF Giurgiu au de aşteptat 120 de minute pentru controlul la frontieră, cântărire, precum şi pentru verificarea efectuată de DSP.

"În cadrul PTF Giurgiu, controlul de frontieră pentru turisme se efectuează pe trei artere de circulaţie pe sensul de ieşire din ţară şi pe şase artere de circulaţie pe sensul de intrare în ţară, timpul de aşteptare fiind de 10 minute pe ambele sensuri de deplasare. Pentru autocamioane, traficul prin PTF Giurgiu se desfăşoară pe câte cinci artere de circulaţie atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe sensul de ieşire din ţară şi înregistrăm un timp de aşteptare pentru activitatea de control al documentelor la frontieră de 120 de minute pe sensul de ieşire din ţară şi de 30 de minute pe sensul de intrare în ţară. În PTF Giurgiu, înainte de controlul la frontieră, autocamioanele trec pe la CNAIR, sunt cântărite, şoferii achită taxa de pod, mai există acolo şi cei de la DSP, iar toate aceste activităţi, coroborate cu numărul mare de astfel de mijloace de transport care tranzitează PTF Giurgiu, duc la îngreunarea traficului în punct şi creşterea timpului de aşteptare', a declarat purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Roxana Popazu.

În ultimele 24 de ore, la graniţa cu Bulgaria au fost efectuate formalităţile de frontieră prin PTF Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, pentru 1.254 camioane, 410 autoturisme şi 2.872 persoane, iar pe sensul de ieşire din ţară au fost înregistrate 1.371 camioane, 385 autoturisme şi 3.056 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel