Pe sensul de intrare au fost aproximativ 42.500 persoane cu 14.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 42.600 persoane cu 18.100 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 31.200 de persoane şi 16.500 de mijloace de transport (6.500 automarfare), din care pe sensul de ieșire în ţară au fost aproximativ 17.900 de persoane cu 10.400 mijloace de transport (4.500 automarfare).
Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care în continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Amenzi, de circa 5.000 de euro
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 36 fapte ilegale (27 infracţiuni şi 9 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 3.064.000 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 4.900 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 28 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 2 cetăţeni români din diferite motive legale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News