Pe sensul de intrare în România, au fost 261.970 de persoane, cei mai mulți dintre ei tranzitând frontiera cu Ungaria (151.615 persoane), unde s-a constatat o creștere de 78,5% față de sâmbăta trecută (23.07.2022).
În data de 30.07.2002, PTF Nădlac II a fost cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei de la nivelul întregii țări, lucrându-se pe 11 artere pe sensul de intrare și 8 pe cel de ieșire, pe aici efectuând formalitățile de frontieră 166.150 de persoane și 42.232 mijloace de transport, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară.
În continuare, oamenii legii recomandă cetăţenilor români şi străini, care tranzitează frontiera națională în această perioadă, să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate.
În ceea ce privește cetăţenii ucraineni, 13.822 au intrat în România în cursul zilei de ieri (în creștere cu 14,9 % faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 30.07.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.753.232 cetăţeni ucraineni.
Controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline
Amenzi contravenţionale aplicate, de peste 11.800 lei
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 65 fapte ilegale (31 infracţiuni şi 34 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 180.400 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 11.800 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 33 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea 40 cetăţeni români din diferite motive legale.
Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News