În data de 13.08.2020, în jurul orei 09.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 51 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor marca Mercedes Benz şi semiremorca marca Schmitz, ambele înmatriculate în Turcia. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta mărfuri diverse, având ca destinaţie Polonia. În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul compartimentului marfă, au fost descoperite ascunse printre marfa transportată, opt persoane de sex masculin. În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 17 şi 25 ani şi au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări
În aceeaşi zi, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand, aflaţi în misiune, au oprit pentru control la ieşirea din localitatea Zerind - județul Arad o autoutilitară marca Citroen, înmatriculată în România, condusă de un cetăţean român, în vârstă de 22 de ani. În urma verificării autoutilitarei, în interiorul compartimentului marfă au fost descoperiţi zece cetăţeni străini, dintre care cinci bărbaţi şi cinci minori. Persoanele au fost transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, unde, în cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că sunt nouă cetăţeni din Siria şi un cetăţean din Irak, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 37 ani, iar minorii între 14 şi 17 ani. Aceştia se îndreptau spre frontiera cu Ungaria, intenţionând să treacă ilegal în ţara vecină.
Tot în aceeaşi zi, şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au oprit pentru control, la ieşirea din localitatea Pecica, un autoturism care circula în regim taxi, în care se aflau ca pasageri doi tineri din Algeria, în vârstă de 20, respectiv 22 de ani. Aceştia se îndreptau spre frontiera cu Ungaria, intenţionând să treacă ilegal în ţara vecină. În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări atât cu privire la cetăţenii străini descoperiţi în mijloacele de transport, cât şi cu privire la şoferii autovehiculelor, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News