Aglomeraţie la vama cu Ungaria. Timp de aşteptare de şase ore

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Aglomeratie in vama
Aglomeratie in vama

Aglomeraţie la vama cu Ungaria după ce, în weekend, traficul TIR-urilor a fost oprit pe teritoriul ţării vecine. 

Aglomeraţie la punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria. Şoferii de TIR-uri au de aşteptat până la şase ore din cauza aglomeraţiei provocate de faptul că de Rusaliile catolice traficul greu a fost restricţionat pe teritoriul statului vecin. 

Conform sursei citate, în Punctul de trecere a frontierei Petea, timpul de aşteptare este de 360 de minute, în vama Borş de 330 de minute, în Vârşand de 360 de minute, iar în Nădlac de 120 de minute. 

"Ca urmare a faptului că, pe teritoriul Ungariei, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat în perioada 19.05.2018 ora 23,00 (ora României) - 21.05.2018 ora 23,00 (ora României), în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa cu Ungaria.

Menţionăm că la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliţia de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de poliţişti repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autorităţile ungare", precizează Poliţia de Frontieră. 

Peste 2.100 de TIR-uri au trecut prin vamă de la ridicarea restricţiilor

De la ridicarea restricţiilor (începând din data de 21.05.2018, ora 23,00, ora României), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de peste 2.700 de automarfare, din care aproximativ 2.100 numai pe sensul de ieşire din ţară. 

"Menţionăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar de poliţiştii de frontieră români se păstrează în media de 2-5 minute/camion. A fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nădlac II sunt deschise cinci fluxuri de control, la P.T.F. Borş trei, la P.T.F. Vărşand două fluxuri, iar la P.T.F. Nădlac un flux. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru gestionarea eficientă a situaţiei operative, respectiv prevenirea şi combaterea actelor ilegale transfrontaliere", a mai precizat Poliţia de Frontieră. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel