Aglomerație la vama Nădlac, la ieșirea din țară. Se așteaptă două ore 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Aglomerație la Vama Nădlac II. Zeci de maşini şi camioane așteaptă la coadă. Sursă foto - Stiridiaspora
Aglomerație la Vama Nădlac II. Zeci de maşini şi camioane așteaptă la coadă. Sursă foto - Stiridiaspora

Este coadă la vama Nădlac II, acolo unde se așteaptă două ore la ieșirea din țară. 

O coloană de autovehicule, cuprinzând sute de camioane și alte vehicule comerciale, s-a format, miercuri, pe autostrada care duce spre Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II. Șoferii se confruntă cu așteptări de cel puțin două ore pentru a părăsi țara.

Andrei Dincă, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, a subliniat că situația este similară și la alte puncte de trecere, cum ar fi Vărșand și Nădlac I.

"Se înregistrează un număr mare de automarfare prezentate la verificările de frontieră, dar cel mai mare timp de așteptare este la Nădlac II. Aici sunt disponibile trei artere de ieșire pentru traficul greu iar timpul de așteptare este de 120 de minute. Le recomandăm șoferilor care se îndreaptă spre frontieră să consulte aplicația 'Trafic online' de pe site-ul Poliției de Frontieră pentru a găsi punctele mai puțin aglomerate prin care pot trece în Ungaria", a afirmat Dincă.

La Vărșand, unde există trei benzi de ieșire, șoferii așteaptă în jur de 90 de minute pentru a intra în țara vecină, în timp ce la Nădlac I timpul de așteptare este mai scurt, de aproximativ 30 de minute, fiind deschisă o singură bandă de ieșire.

Pe sensul de intrare în România, cel mai aglomerat punct este tot Nădlac II, unde se așteaptă în jur de 90 de minute.

În ceea ce privește traficul ușor și turistic, tranzitul către Ungaria prin județul Arad se desfășoară fără probleme majore, pe ambele sensuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel