Agricultorii amână protestele din 27 mai, pentru a nu fi speculate politic

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) a decis amânarea acţiunilor de protest ce trebuiau să aibă loc începând de luni, 27 mai 2024, pentru a se delimita de orice acţiuni care pot fi interpretate sau speculate politic în această perioadă de campanie electorală.

"Motivul acestei decizii majore, dar asumate, este dorinţa fermă a organizaţiei de a se delimita de orice acţiuni care pot fi interpretate sau speculate politic în această perioadă de campanie electorală. În urma semnalelor primite, că anumite forţe politice doresc să folosească mobilizarea fermierilor pentru a câştiga capital de imagine şi a specula în favoarea lor situaţia grea din agricultura românească, există riscul real al confiscării mesajelor şi revendicărilor legitime ale unei categorii socio-profesionale şi transformării lor într-o armă împotriva adversarilor politici. Refuzăm să fim folosiţi!", au transmis vineri reprezentanţii organizaţiei.

Potrivit sursei citate, lista revendicărilor urgente la care "fermierii doresc urgent soluţii şi termene clare de rezolvare" a fost depusă pe masa autorităţilor, urmând ca în următoarea perioadă să fie continuate discuţiile, pe calea dialogului civil, pentru apărarea drepturilor membrilor organizaţiei.

"În contextul apropierii alegerilor europene (total insuficient promovate în România, din punctul nostru de vedere), am solicitat fiecărui grup politic parlamentar o listă de priorităţi şi măsuri pentru a aborda provocările actuale din sectorul agricol, angajamentele pe care intenţionează să le pună în aplicare pentru a sprijini fermierii români şi pentru a asigura sustenabilitatea şi competitivitatea lor în cadrul agriculturii Uniunii Europene. Dorim să stabilim un dialog constructiv şi să colaborăm eficient pentru atingerea obiectivelor comune - dar, ca organizaţie de fermieri, nu facem politică!.Subliniem că problemele noastre rămân şi chiar se agravează pe zi ce trece, odată cu tergiversarea de către autorităţi a unor soluţii structurale, eficiente şi bine fundamentate, aşa cum am solicitat încă din luna ianuarie. Acestea au consecinţe devastatoare pentru predictibilitatea activităţii agricole. În condiţiile deciziei ca mişcările noastre de protest să nu interfereze cu campania electorală şi să nu influenţeze rezultatul alegerilor şi asocierea noastră cu partide politice, vom relua organizarea acestora după data de 9 iunie 2024", au avertizat reprezentanţii Forumului APPR, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, organizaţia a solicitat autorităţilor să dea dovadă de responsabilitate şi să răspundă solicitărilor fermierilor prin acţiuni concrete, deoarece "agricultura este fundamentul unei economii sănătoase şi al securităţii alimentare".

"Inacţiunea şi temporizarea excesivă nu reprezintă o opţiune atunci când miza este viitorul fermierilor români şi al agriculturii naţionale. Mobilizarea fermierilor va continua până când vor fi implementate soluţiile necesare pentru redresarea agriculturii româneşti! Nu vom accepta niciun compromis care să submineze viitorul membrilor noştri, iar anunţul de astăzi nu reprezintă un act de clemenţă, ci un avertisment prin care vă facem cunoscut faptul că vom relua acţiunile cu şi mai multă determinare pentru a ne apăra drepturile legitime", se mai arată în comunicatul transmis de Forumul APPR.

Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România este o structură profesională federativă înfiinţată în anul 2012, formată din producători agricoli şi reprezentanţi ai lanţului profesional agricol din România. Forumul APPR furnizează asistenţă tehnică, economică şi legislativă pentru membrii şi organizaţiile profesionale ale fermierilor din România, şi face parte din Confederaţia Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari ţări producătoare de porumb din Europa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel