Aici va fi construită cea mai mare centrală geotermală din UE

Alexandru Ichim |
Data publicării:
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

A fost semnat deja un acord pe 30 de ani pentru construcția și operarea viitoarei centrale geotermale. 

Cea mai mare centrală geotermală din Uniunea Europeană va fi construită la Aarhus, al doilea cel mai mare oraş din Danemarca, a anunţat vineri operatorul Innargi, o divizie a grupului danez AP Moller Holding, transmite DPA.

Această companie a semnat un acord pe 30 de ani pentru a construi şi opera viitoarea centrală geotermală la Aarhus. Innargi va folosi puterea geotermală pentru a oferi o "alternativă sustenabilă la biomasă, cărbune şi gaze naturale".

Graţie acestor centrale geotermale de mari dimensiuni, cum este cea care va fi construită la Aarhus, va fi posibil ca milioane de gospodării să fie încălzite utilizând energie verde, a precizat AP Moller Holding într-un comunicat de presă.

"Credem că ţări precum Danemarca, Germania şi Polonia oferă condiţiile subterane adecvate pentru a reduce în mod semnificativ necesarul de importuri de cărbune, gaze şi biomasă", a apreciat directorul general de la Innargi, Samir Abboud.

Va acoperi o cincime din necesarul de energie termică



Se estimează că viitoarea centrală geotermală va acoperi o cincime din necesarul de energie termică în regim centralizat al oraşului Aarhus şi va diminua emisiile de CO2 cu 165.000 de tone pe an.

În funcţie de obţinerea aprobărilor necesare, viitoarea centrală ar urma să fie gata în 2029 şi va avea o durată de viaţă de cel puţin 30 de ani.

Danemarca este ţara unde îşi are sediul producătorul de turbine eoliene Vestas şi, totodată, este cel mai mare dezvoltator de parcuri eoliene offshore, Orsted A/S. În 2018, aproximativ 41% din necesarul de electricitate al Danemarcei a fost acoperit de energia produsă de turbinele eoliene, cel mai ridicat procent din Europa.

Investiții în stocarea energiei



Ţara scandinavă, care completează producţia internă de energia eoliană cu importurile de energie hidroelectrică din Norvegia, energie nucleară din Suedia şi energie fotovoltaică din Germania, intenţionează în prezent să investească în stocarea energiei pentru a-şi întări independenţa şi securitatea aprovizionării, care depind de condiţiile meteo.

Mult timp dependentă de importurile de energie, Danemarca a început să renunţe la termocentralele pe bază de cărbune şi să investească masiv în energia eoliană la sfârşitul anilor 1970 astfel că, la finele anilor 1990, devenise exportator net de energie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel