Maksymko, în vârstă de 9 ani, a parcurs 1.000 de km, ajutat de persoane străine, pentru a ajunge de la Cernihiv la Cracovia. Victoria a povestit pentru un ziar ucrainean cum a reușit să-și recupereze fiul.
Victoria își crește singură fiul. Nu și-a găsit un loc de muncă acasă, așa că, în urmă cu un an, a plecat la muncă în Polonia. Fiul locuia la Cernihiv cu bunica lui Nina. Ori de câte ori a fost posibil, Vika zbura în Ucraina sau l-a luat pe băiat cu ea în Polonia. Ultima dată, Maxim a stat în Cracovia timp de două luni, scrie life.pravda.com.ua.
"La sfârșitul lui ianuarie l-am adus în Ucraina. Credeam că va termina clasa a IV-a, iar apoi îl voi da la școală aici, în Cracovia. Iar pe 24 februarie la ora 8 mi-a scris că a început războiul. Inițial nu am crezut. M-am gândit că Maxim inventează", spune Victoria.
Femeia care lucrează la mai multe locuri de muncă spune că nu a avut timp să citească știrile. În timpul unui examen medical, medicul a aflat că Vika este din Ucraina și a strigat: „Da, a început războiul!”. "Când au început să bombardeze Cernihivul, mi-am pierdut liniștea și somnul. Înțeleg că e greu pentru oamenii de acolo, care sunt în epicentrul evenimentelor”, menționează femeia.
În fiecare noapte, Maxim dormea într-un adăpost mare, rece, lângă casă. A durat 25 de zile. Când suna alarma, băiatul își lua rucsacul și fugea la adăpost cu bunica și câinele lui Jimmy. Erau mulți adulți și copii. Unii s-au mutat acolo când armata rusă le-a distrus casele.
"Dumnezeu și priceperea șoferilor i-au salvat pe pasageri. Toată lumea este în viață"
Încă din primele zile Victoria a înțeles că este necesară evacuarea copilului. Dar nu existau trenuri directe către vestul Ucrainei de la Cernihiv. Oficialii orașului au avertizat că ieșirile din oraș au fost minate, iar rușii trag în mașini civile. Bunica a refuzat categoric să plece, așa că Victoria a fost nevoită să apeleze la voluntari.
Pe 20 martie, am sunat un voluntar din Kiev.
"Am întrebat dacă este posibil să-mi scot fiul din Cernihiv cu cineva. În mod neașteptat, voluntarul mi-a oferit două variante: cu o femeie în vârstă sau cu o mamă și doi copii adolescenți. Am ales a doua variantă", a povestit Victoria.
Era necesar să acţionăm rapid. Era deja seară, iar fiul urma să fie la locul convenit la 6:30 dimineața. Nu a putut lua legătura cu bunica Nina, ala că Vika le-a scris vecinilor ca să-i anunțe fiul despre locul și ora plecării.
Femeia spune că nu a crezut până în ultimul moment că totul va merge. Pe 21 martie, autobuzele școlare așteptau oamenii în locul convenit. Evacuarea a fost organizată de voluntari. Au salvat peste 600 de femei și copii în acea zi. Când un convoi de autobuze a traversat podul rutier, au început bombardamentele.
"Au bombardat foarte tare. Oamenii au căzut la podea. Dar Dumnezeu și priceperea șoferilor i-au salvat pe pasageri. Toată lumea este în viață", spune Vika.
Drumul spre Kiev, care dura 1,5-2 ore în timp de pace, acum a durat 8 ore. Când Vika a aflat că fiul ei se afla în gara din Kiev, a izbucnit în plâns.
Maxim era speriat. Copiii au văzut rachete și obuze zburând deasupra trenului. Pe 22 martie, la ora 23, Victoria și-a întâlnit fiul în gara din Cracovia.
"Acestea au fost cele mai rele zile din viața mea. Și cea mai grea decizie a fost să-mi trimit băiețelul cu străini într-o călătorie atât de lungă și periculoasă. Acum înțeleg că a făcut totul bine. Și sunt foarte recunoscătoare tuturor pentru că l-au salva ", spune Victoria.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
