Actorul Alain Delon, una dintre cele mai mari figuri ale cinematografiei franceze, a decedat la vârsta de 88 de ani, conform unui comunicat publicat duminică dimineață de cei trei copii ai săi, Alain Fabien, Anouchka și Anthony, precum și de câinele său, Loubo, informează AFP.
''Alain Fabien, Anouchka, Anthony, precum şi Loubo (câinele său), anunţă cu imensă tristeţe moartea tatălui lor. S-a stins în pace în locuinţa din Douchy, înconjurat de cei trei copii şi de apropiaţi'', anunţă comunicatul.
Actorul a murit „la primele ore ale nopții”, precizează aceștia.
Deși a avut puține apariții pe marele ecran după anii 1990, Alain Delon a fost în centrul atenției mediatice în vara anului 2023, când copiii săi au depus o plângere împotriva lui Hiromi Rollin, despre care au acuzat că profita de starea de vulnerabilitate a tatălui lor. Războiul mediatic și juridic a fost intensificat de starea de sănătate a vedetei, care fusese diagnosticată cu limfom și suferise un AVC în 2019.
În același an, Alain Delon a revenit pe covorul roșu de la Cannes, unde a primit un Palme d'Or onorific. „Este un omagiu postum, dar primit în timpul vieții”, a declarat atunci actorul, cunoscut pentru rolurile sale din filmele „Plein soleil” (1960), „Rocco et ses frères” (1960), „Le Guépard” (1963) și „La piscine” (1969).
------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News