Alarmă de incendiu la Spitalul Județean Timișoara. Zeci de pompieri, la fața locului

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

O alarmă de incendiu a fost lansată sâmbătă, la Spitalul Județean din Timișoara. O persoană a sunat la 112 și a anunțat că în interior se simte miros de plastic ars. Zeci de pompieri au ajuns la fața locului și încearcă să afle de unde provine mirosul.

Apelul a fost înregistrat la numărul unic de urgență 112.

Pompierii încearcă să afle dacă este vorba despre o alarmă falsă sau dacă există pericol de incendiu.

Potrivit primelor informații, la fața locului se află 25 de pompieri.

Aceștia fac verificări și până în prezent nu au găsit sursa mirosului de plastic ars.

Alarmă de incendiu la Spitalul Județean Timișoara

 

Ulterior, pompierii au constat că a fost vorba despre o alarmă falsă și au retras echipajele.

„În urma unui apel la 112, astăzi, la ora 11:18, am fost anunțați de prezența unui miros de plastic ars, fără degajări de fum, la Spitalul Casa Austria, secția de arși, cu declanșarea alarmei de incendiu. La fața locului s-au deplasat de urgență 28 de pompieri cu 4 autospeciale de stingere, 2 autoscări de lucru la înălțime, un echipaj SMURD TIP B, o autospeciala de transport personal și victime multiple și un echipaj CBRN.

În urma recunoașterii efectuată la fața locului, nu se confirmă mirosul. De asemenea, în urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN, nu s-au identificat depășiri ale valorilor normale”, au anunțat reprezentanții ISU Timiș.

În continuare se fac verificări pentru a identifica cauza declanșării alarmei de incendiu, precizează pompierii, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel