Excludere ALDE. Lovitură pentru "fratele" lui Dragnea

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

Vicepreşedintele USR Cristian Ghinea spune că luna viitoare, în cadrul congresului ALDE Europa, se va pune în discuţie o rezoluţie de excludere a partidului lui Călin Popescu-Tăriceanu din formaţiunea europeană, admiţând că aceasta este şi condiţia impusă de USR pentru a se alătura liberal-democraţilor europeni.

"Partidul lui Tăriceanu este o pubelă de corupţi şi nu merită să fie în ALDE - este mesajul pe care l-am transmis partenerilor noştri liberali europeni la toate întâlnirile şi, ca urmare, la congresul ALDE Europa care se apropie, luna viitoare, va fi pusă pe masă o moţiune pentru excluderea partidului domnului Tăriceanu din formaţiunea europeană. Este condiţia pe care noi am pus-o pentru a merge spre ALDE", a spus Ghinea.

Potrivit vicepreşedintelui USR, rezoluţia, la discutarea căreia vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai Uniunii, a fost iniţiată de partidul Ciudadanos din Spania, adăugând că USR se consideră "partenerul natural" al ALDE Europa în România

"Rezoluţia despre care am spus este propusă de partidul Ciudadanos din Spania, un partid foarte similar USR, care a început de la zero şi a ajuns acum al doilea partid din Spania, este o forţă în ALDE Europa şi ei au propus această rezoluţie - putem să speculăm să spunem ca urmare a întâlnirilor pe care le-am avut noi, USR, cu ei. (...) Mesajul nostru este foarte simplu: oameni buni, liberali europeni, noi suntem partenerul vostru natural în România, pentru că noi chiar credem în aceleaşi lucruri în care credeţi şi voi (...). Tăriceanu este un accident istoric, el pur şi simplu a nimerit acolo pentru că, atunci când PNL a dezertat din ALDE şi s-a mutat la PPE, liberalii europeni aveau şi ei nevoie de cineva cu care să vorbească în România. Asta se numeşte accident istoric", a declarat Ghinea.

În ceea ce priveşte alegerile europarlamentare de anul viitor, Cristian Ghinea spune că USR are şanse să obţină între trei şi cinci eurodeputaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel