În Cehia, Estonia şi Italia este a doua şi ultima zi de vot, iar în Slovacia - unde a avut loc recent o tentativă de asasinat împotriva premierului Robert Fico, în Letonia şi Malta sâmbătă este singura zi când se votează în alegerile europarlamentare. La nivelul întregii Uniuni Europene, urnele s-au deschis cel mai devreme în Olanda, joi, şi se vor închide duminică. Primele rezultate preliminare vor fi cunoscute abia duminică seara, după încheierea votării în toate cele 27 de state membre ale Uniunii, şi vor fi actualizate luni dimineaţa devreme.
Lidera dreptei italiene ar putea avea un rol decisiv în desemnarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene, dacă partidul ei, Fratelli d'Italia (FdI, Fraţi din Italia, primele cuvinte ale imnului naţional italian - n.red), înregistrează un rezultat foarte bun. Italia, a treia ţară ca populaţie din UE, va avea 76 de europarlamentari din cei 720.
Un "sondaj al sondajelor" alcătuit de site-ul Politico, citat de dpa, estimează că FdI va obţine 27% din voturi, cu şase puncte procentuale mai mult de cât Partidul Democrat, de centru-stânga.
Actuala preşedintă a Comisiei, Ursula von der Leyen, a încercat public să o atragă pe Meloni de partea sa, sperând să obţină astfel voturile grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, blocul eurosceptic moderat condus acum de reprezentanta Italiei; aleşii din FdI ar putea adera la acest grup în noul Parlament European.
Fico a revenit miercuri în competiţia politică, după atentatul din 15 mai, când a fost rănit de mai multe gloanţe trase de un bărbat. Premierul a susţinut într-o înregistrare video că atacatorul nu a fost un "nebun singuratic", ci un "activist din opoziţia slovacă". SMER, partidul lui Fico, este cel mai bine cotat în sondaje, cu 23%, la distanţă de două puncte procentuale de formaţiunea liberală Slovacia Progresistă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News