Alegeri europarlamentare. Dăncilă: Impact MAJOR

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

Alegerile europarlamentare de anul acesta vor avea un impact major asupra următoarei configuraţii instituţionale a UE, va fi un bun prilej de a reconfirma angajamentul comun pro-european al statelor membre şi instituţiilor europene, de a pune bazele unei viziuni "ambiţioase şi unite" pentru viitorul proiectului european, a declarat miercuri, la Varşovia, premierul Viorica Dăncilă.

"Scrutinul electoral de anul acesta va avea un impact major asupra următoarei configuraţii instituţionale a UE şi în consecinţă asupra viitorului Uniunii şi al politicilor sale. De aceea, consider că este important să folosim acest prilej al alegerilor europene pentru a ne reconfirma angajamentul comun pro-european al statelor membre şi instituţiilor europene de a pune bazele unei viziuni ambiţioase şi unite pentru viitorul proiectului european", a precizat Dăncilă, la declaraţia comună de presă susţinută alături de prim-ministrul Republicii Polonia, Mateusz Morawiecki.

În context, prim-ministrul român a subliniat rolul activ al Preşedinţiei României la Consiliul UE în susţinerea eforturilor în dosarul Brexit, în vederea evitării perturbării activităţilor Uniunii în cazul ieşirii Marii Britanii din UE.

România, la președinția UE 

 

"Preşedinţia României la Consiliul UE s-a implicat în mod activ, în limita competenţelor sale, în susţinerea eforturilor UE vizavi de dosarul Brexit şi a gestionat o serie de dosare legislative în context Brexit menite să evite perturbarea activităţilor în cazul unei ieşiri a Marii Britanii din UE fără acord. Mă refer la domeniile energie, transporturi, pescuit, afaceri sociale şi educaţie", a menţionat Dăncilă.

Totodată, premierul român s-a referit la agenda de lucru a Preşedinţiei României la Consiliul UE, care a cuprins şi subiecte specifice pe care ţara noastră le-a propus spre promovare: combaterea discriminării, a intoleranţei şi a xenofobiei, a antisemitismului şi rasismului sau egalitatea de gen.

"În reflecţia privind viitorul Uniunii, care va culmina prin desfăşurarea la Sibiu, la 9 mai, a Summit-ului informal privind viitorul Uniunii, România rămâne ferm convinsă că singurul răspuns eficient la provocările actuale rezidă în abordări şi acţiuni bazate pe principiul unităţii şi coeziunii axate pe priorităţi concrete şi continuarea politicilor care au generat rezultate incontestabile precum politica de extindere. O Uniune Europeană puternică şi unită este atât în interesul statelor membre actuale, cât şi al viitorilor membri. Discuţiile de azi au relevat de altfel cât de importantă a fost şi rămâne politica de extindere pentru Uniune, pentru capacitatea sa de a genera creştere, stabilitate politică, dezvoltare economică şi socială. Vedem prin urmare angajamentul UE faţă de politica de extindere ca pe o investiţie pe termen lung", a mai susţinut Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel